Agonie și extaz

1,1 milioane de bărbați, femei și copii au murit la Auschwitz. Doar la Auschwitz.
Totalul victimelor Holocaustului însumează peste 6 milioane.
6 milioane de vieți furate.
Pentru noi, nedreptate și cruzime. Pentru alții, corectitudine și Paradis.

Da, un fost nazist a ales să caracterizeze experiența din timpul celui de-al Treilea Reich prin ”Paradis”!

” PARADIS, paradisuri, s.n. Grădina raiului în care, potrivit credințelor religioase, au trăit Adam și Eva până la păcatul originar și în care ajung după moarte sufletele oamenilor fără păcate; eden. (Adesea fig.) Loc plăcut, minunat, splendid; priveliște încântătoare; ceea ce desfată privirea sau sufletul; fericire supremă. ” Din fr. paradis, germ. Paradies.
Sursa: DEX ’98

Iar mulți alții, prea mulți, au considerat că tot ceea ce s-a întâmplat în acea perioadă s-a întâmplat pentru că așa a fost corect.
O să-mi spuneți că inventez, dar o sa vă trimit să citiți cartea lui Laurence Rees, ”Auschwitz” (RAO, 2006). Și deși voi devia puțin de la subiect, nu pot să nu scriu că avantajul unui PR-ist este că poate învăța din orice. Și mai mult decât atât, de multe ori învață mai mult din alte surse decât din cărțile p-zise din domeniul relațiilor publice. Rees nu înșiruie pur și simplu o serie de date istorice privind Holocaustul, ci intră mult mai adânc în problemă căutând să afle cum au fost posibile asemenea evenimente. De ce au fost dispuși nemții să participe la asemenea crime și mai mult decât atât, să caracterizeze această perioadă din viața lor ca fiind Paradisul. Cred că nu e greu de înțeles că pe un PR-ist îl intereseaza aceste aspecte întrucât el trebuie să știe mereu ce se află în mintea publicului țintă, modul în care acesta gândește, tocmai pentru a schimba imaginile din mintea acestuia cu imagini favorabile organizației/persoanei pentru care lucrează.

Walter Lippmann afirma în ”Public Opinion” că pe ceea ce considerăm a fi o imagine reală, o tratăm ca și când ar fi chiar realitatea. Comportamentul ne va fi deci determinat de această reprezentare pe care o avem asupra realității. De bine, de rau, deci, oamenii acționează în funcție de imaginile pe care le au asupra unei situații, chiar dacă, de multe ori, aceste imagini sunt eronate. Scopul unui PR-ist este să facă în așa fel încât, în mintea publicului țintă, imaginea organizației pe care o reprezintă să fie cât mai roz (sau verde, mov, depinde ce culoare preferați :) ). Aceasta este poate provocarea cea mai mare cu care se confruntă un PR-ist în meseria sa.

Hitler nu a lucrat în domeniul relațiilor publice, dar a realizat importanța reprezentărilor pe care nemții le aveau asupra evreilor. Tot procesul de eliminare a acestora ar fi curs mult mai usor dacă cetățeanul german, implicat mai mult sau mai puțin în exterminarea propriu-zisă, ar fi avut o imagine negativă asupra evreului.
Și aici începe ”distracția”. Sunt foarte interesante metodele la care s-a apelat pentru aceste modelări ale minții. Dacă până acum în articolele dedicate categoriei ”Some like it spicy” am prezentat campanii recente, exemplele de azi sunt ceva mai vechi. Ceva mai vechi, ceva mai diferite, dar extrem de eficiente.

Nemții erau educați de mici să urască evreii. Să vadă în ei o sursă a eșecurilor personale. Pierderile de război își aveau cauza în acțiunile evreilor. Sărăcia în care trăiau anumiți nemți era tot din vina evreilor. Astfel că, după Holocaust, mulți foști naziști au declarat că problema ”ce le-am făcut noi evreilor” este prost pusă. Adevărata problemă era, conform acestora, ”ce ne-au făcut evreii nouă”. Eficiența acestui tip de educație depindea desigur de mai mulți factori, precum vârsta sau mediul de proveniență, dar în momentul în care ești bombardat intens și din toate direcțiile cu un anumit tip de informații, este greu să nu le asimilezi ca fiind cele adevărate. Poate uneori le accepți pentru simplul fapt că dacă mai mulți îți spun că ești beat, te duci să te culci. De cele mai multe ori însă, asimilarea se realizează încet și sigur, fără să-ți dai seama de procesul de schimbare prin care treci.

S-a ținut desigur cont și de o clasificare a publicurilor. Pentru adulți, de exemplu, sunt cunoscute filmele cu evrei care violau și agresau femei nemțoaice, de rasă nobilă, ariană. Joseph Goebbels – considerat de mulți ca fiind cel mai eficient propagandist al secolului al XX-lea – a fost autorul unui astfel de film, dar și al altora din aceeași categorie, cel mai cunoscut fiind ”Der ewige Jude” (Evreul etern), în care secvențe cu evrei erau intercalate cu imagini ale unor șobolani. Erau doar filme. Dar hrăneau disprețul pe care nemții îl aveau deja pentru evrei și consolidau imaginea din mintea lor. Erau scene care îi făceau pe germanii simpli să ajungă la concluzia pe care Goebbels o dorea, dar lăsându-i să creadă că au ajuns singuri la această concluzie.
Pentru copii, în 1938 a fost publicată cartea ”Der giftpilz” (Ciuperca otrăvitoare), având ideea centrală că un evreu este asemenea unei ciuperci otrăvitoare care, deși pare bună la exterior, te poate omorî. Cartea conținea însă o adevărată serie de povestioare având ca personaje principale negative, evrei. Exista chiar și o variantă a celebrei povești ”Hansel și Gretel”, de data aceasta avându-i ca protagoniști pe Hans, Else și pe un evreu care încearcă să-i atragă cu caramele. Vă invit să rasfoiți singuri și restul ”pildelor”:

Să ne bucurăm de faptul că azi PR-ul nu o mai poate da în propagandă atât de ușor. Dar să nu avem impresia că ne alegem singuri imaginile din mintea noastră. Nu, chiar și azi, le aleg alții pentru noi. Părinți, prieteni și PR-iști.