Home
„Man of the year” este un film despre crearea unei personalități politice având la bază o persoană care și-a câștigat popularitatea tocmai prin sarcasmul cu care a tratat politicul. Poate fi realizat acest lucru? Și dacă da, ce are de învățat PR-ul din acest film?
Comediantul Tom Dobbs are o emisiune în care ținta principală a „atacurilor” sale verbale este scena politică din America. La fel de dezgustat ca el de ceea ce se întâmplă în viața politică este și publicul, care îi face sugestia de a candida la președinția țării sale. Propunerea nu este luată în serios inițial, însă, pe măsură ce spectatorii îți exprimă interesul față de ea prin intermediul email-urilor, Tom ajunge să o ia în considerare. El își anunță candidatura în timpul emisiunii, luându-și staff-ul prin surprindere. Totuși, dacă scena politică este o comedie, de ce nu ar putea un comediant să intre în politică?
(atenție, conține spoiler!)
Interesantă pentru domeniul relațiilor publice este puterea pe care o are Internetul în modificarea vieții publice și în construcția unei personalități politice, având în vedere că atât decizia personajului principal de a candida, cât și susținerea lui ulterioară de către public, se realizează prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare. Tom Dobbs refuză să își realizeze promovarea prin publicitate, susținând că el nu este un produs media.
Această decizie poate fi considerată o bună tactică de PR, mai ales având în vedere că fundamentul intrării personajului în viața politică este tocmai distanța dintre el și jucătorii obișnuiți de pe scena politică. Ironiile pe care le-a adresat de-a lungul timpului oamenilor politici îl obligă să nu devină unul identic cu ei. Însă personajul nu ține cont în totalitate de acest prim impuls pe care îl are în direcția promovării sale, întrucât refuză să se folosească de glumele politice care l-au consacrat pe parcursul campaniei, în ciuda sfaturilor staff-ului său. Aceștia susțin că publicul e sătul de aceleași discursuri „obosite”, și așteaptă măcar de la cel care le-a luat în derâdere să nu le folosească. Dar Dobbs crede că este vorba despre probleme reale, care trebuie adresate în mod serios.
Până la urmă, el face din nou o schimbare de 180 de grade, la fel ca în momentul deciziei de a candida, renunțând la tactica de a se folosi de seriozitate atunci când trebuie să participe la o dezbatere televizată împreună cu cei doi contracandidați ai săi, democratul Kellogg (fostul președinte) și republicanul Mills.
Speech-ul său, care este realizat de fapt prin intervenție în mijlocul unui alt speech, reia critica la adresa lipsei de responsabilități a oamenilor politici în fața alegătorilor și, de asemenea, la adresa loialității excesive a acestora în fața partidelor politice de care aparțin. Dobbs nu se dezminte de profesia sa, reușind să adreseze probleme ale societății americane într-un mod mult mai captivant decât o putea face printr-un discurs clasic.
Smulgând urale și aplauze de la publicul său, realizând un spectacol de comedie din ceea ce trebuia să fie o dezbatere publică, Dobbs aduce în atenție, prin cuvinte simple și construcții amuzante, probleme importante, precum: asigurările medicale, modul de alegere al congresmenilor și senatorilor, libertatea religiei, protecția mediului. Schimbarea registrului de discuție este un element clar ce indică o schimbare a stilului de guvernare, prin urmare strategia adoptată de Dobbs este una de succes.
Tot ca o diferență între trecut și viitor, personajul principal dă o sentință depsre modul în care sistemul politic se folosește de media pentru a seta problemele pe care opinia publică se va concentra, distrăgând astfel atenția publicului de la adevăratele probleme ale societății. Jocul de cuvinte pe care îl face este foarte sugestiv: „We deal in weapons of mass distraction”. Este subliniat rolul de agenda-setting al mass-media, la fel ca și incredibila putere pe care aceste mijloace o pot da celor care le stăpânesc sau știu să se folosească de ele.
Prin intermediul unui sistem de votare computerizat, Delacroy, Dobbs ajunge președinte ales al Americii. În acest moment apare în scenă un alt personaj, o angajată a firmei Delacroy, care depistează o eroare în sistem, și vrea să facă public faptul că noul președinte nu a fost ales în mod corect. Surprinzătoare este reacția conducerii firmei, care aduce ca argument la interdicția de a dezvălui adevărul faptul că „perception of legitimacy is more important than legitimacy itself”. Cu alte cuvinte, oamenii cred că Dobbs a fost ales în realitate, că votul lor a fost important, deci nu mai contează că este vorba de el sau de altul, atâta timp cât imaginea idilică a americanului despre societatea în care trăiește este alimentată în continuare. Chiar dacă motivația este una pur mercantilă, explicația oferită este una care aduce în prim-plan ideea manipulării societății de către cei care dețin puterea financiară.
Dobbs face, pentru a treia oară, un adevărat show live, în momentul în care anunță că nu a fost legitimă alegerea sa ca președinte. Rolul mijloacelor de comunicare în masă este din nou subliniat atunci când comediantul accentuează faptul că adevărul depsre alegeri este un secret între el, spectatori și media mondiale. Lumea este, deci, un adevărat sat global în care oamenii sunt interconectați în timp real la informațiile despre orice întamplare petrecută.
Chiar dacă renunță la poziția sa, Tom Dobbs susține în continuare că lumea politică are nevoie de oameni care să fie conștienți de datoria lor în fața cetățenilor, măcar pentru faptul că banii cheltuiți în campaniile electorale sunt banii proveniți de la populație. Iar dacă e vorba de sponsorizări, din nou apare o problemă, pentru că politicianul devine dator companiilor și uită de obligațiile față de alegători.
Un alt punct important al discursului final al lui Dobbs este lipsa de credibilitate a informațiilor transmise prin intermediul televiziunii. Atâta timp cât un expert și un neavizat își pot expune opiniile în mod egal și nediferențiat, nu va ma exista nici o sursă pe care oamenii să se poată baza în totalitate. Această problemă poate fi extinsă la felul în care stau lucrurile cu publicațiile de tip blog. (Însă aici e nevoie de o altă discuție pentru aprofundare.)
Din nou, o bună strategie de imagine aplicată de personajul nostru: corectitudinea este o calitate care îi aduce un plus de prestigiu, lucru pe care orice acțiune de relații publice ar trebui să îl facă. „Man of the year” este un film care promovează, astfel, încercarea de abatere de la drumurile prestabilite în scopul creării unei imagini proaspete. „He sounds different, that-s why they can hear him” pare a fi moto-ul acestui film.
Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:
