HomeScenariul 1:
Băiat frumos, sensibil, în căutarea unei fete, mare nevoie de iubire.
Băiatul deține o agendă telefonică. Agendă telefonică plină de numere. Numere ale unor fete frumoase, recomandate de prieteni, văzute prin reviste sau care sunt vechi cunoștinte.
Băiatul iși face curaj și începe să sune fetele. Le sună, le spune de ce le-a sunat, le invită la o întâlnire.
Fetele: “nu pot să vorbesc acum, o să revin cu un telefon”/ “da sigur, super! hai că o să te sun eu să stabilim ceva”/ “să vad când am timp și iesim! o să-ți dau eu telefon”/ “stai să o intreb pe maică-mea dacă mă lasă și te sun eu să-ți spun”
Fetele nu mai sună.
Scenariul 2:
Fată frumoasă, primește telefon.
La telefon, băiat de care nu este interesată.
Fata: “da sigur, super! hai că o sa te sun eu să stabilim ceva”
Scenariile sunt de fapt aceleași, dar intervine marea diferență ce ține de ochii prin care privim. Uneori suntem băieți, alteori suntem fete.
Specialiștii în relații publice nu scapă de nici unul dintre cele doua genuri, deși, de cele mai multe ori, se trezesc în pantofi bărbătești și de alte multe ori sunt nevoiți să asculte texte ce sunt ușor comparabile cu clasicele texte de agățat – “ce ochi frumoși ai” sau și mai celebra sintagmă, atunci când partenerul este găsit cu altcineva în pat: “nu este ceea ce pare”.
“Te sun eu”, “Ce ochi frumoși ai” și “Nu este ceea ce pare” și-au pierdut credibilitatea pentru că au fost folosite de prea multe ori pentru a aburi interlocutorul. Și știm cu toții povestea cu băiatul și lupul…
“Te sun eu” – la paștele cailor, “Ce ochi frumoși ai” – păcat că te uiți câș, “Nu e ceea ce pare” – doar testam rezistența patului.
Nu sunt, nu am fost și nici nu cred că voi fi vreodată o fană a telefonului. Poate pentru că duce lipsă de comunicare nonverbală, cea pe care simt că o stapanesc și de care mă pot folosi cel mai bine. Încerc să evit cât pot de mult mijlocul acesta de comunicare și atunci când sunt nevoită să-l folosesc, totul se desfășoară scurt și la obiect. Dacă există însa ceva care să mă deranjeze mai tare decât o conversație lungă, este o conversație scurtă încheiată cu sintagma “revenim noi cu un telefon”. BUM!
Încerc să fiu optimistă după o conversație de acest tip și să-mi spun că respectivii chiar erau ocupați și din respect pentru mine și cenții pe care i-aș fi consumat dacă aș fi revenit eu cu un telefon, preferă să mă sune ei. Dar nu sună. Aștepți o zi, aștepți două, dar deja timpul se scurge și tu rămâi fara “iubită”.
Așa că încerci să fii din nou optimist și îți spui că poate chiar e o perioadă încarcată și a uitat. Așa că suni tu. Ești profund impresionat de faptul că ți se cere scuze, dar ți se duce tot zâmbetul de pe față când în final auzi “îmi cer mii de scuze, am fost foarte ocupată (…) promit că săptămâna aceasta vă contactez!”. BUM!
Guess what.. liar liar pants on fire.
Să fiu eu atât de drăguță și simpatică încât să le fie oamenilor mult prea greu să mă refuze? Bine, bine, dar nu mi se întâmplă numai mie! Aud în stânga și în dreapta de persoane care sunt lăsate cu ochii în soare în mod constant. Persoane care au fost întâmpinate cu aceleași texte. Dar “nu este ceea ce pare”, nu?
Îmi doresc ca atunci când un băiat urât mă va suna să pot să-i spun fără ezitare “îți mulțumesc pentru invitație, dar nu sunt interesată. mult succes în a-ți găsi sufletul pereche!”. Și el să aprecieze! Și gata! În loc să-și piardă timpul lângă telefon, așteptând ca eu sa sun, omul nostru este liber să-și caute marea dragoste în altă parte.
De ce ne este atât de greu să refuzam? Rușine? Rușine să spunem “nu, nu suntem interesați de acest proiect”? Dar nu ne crapă deloc obrazul de rușine când ne gândim că celălalt așteaptă în zadar un telefon de la noi? Poate e mai ușor să refuzam astfel, dar nu o să mai răsuflam ușurați când o să umble vorba: “la ăia nu suna ca o să-ți spună că te caută ei înapoi și aștepți degeaba”.
Ne confruntăm deci cu două PRobleme.
Ca băieți ne întrebăm cât de mult e ok să insistăm dacă vedem că fata ne tot pune pe hold.
Ca fete ne întrebăm cum e mai ok să refuzăm. O spunem direct sau ne eschivăm constant în speranța că băiatul iși va da seama că nu suntem interesate?
Părerea mea ați aflat-o.
