Home1919. SUA. Edward Bernays impune termenul de „consilier în relații publice”
1921. New York. Este predat primul curs de relații publice
2008. România.
Relațiile publice au fost o lungă perioadă de timp și, din păcate, încă mai sunt, pentru mulți, o sintagmă înconjurată de multe semne de întrebare, dacă nu chiar învăluită de o ceață deasă prin care nu se întrevede nimic. „Relații ce?”/„Relații cum?”/„Ce-s alea?”/„Aaa, adică ghișeul de relații cu publicul” ”“ la care se adaugă întrebarea cu care mulți tineri se confruntă atunci când spun că le-ar plăcea să dea admiterea sau că sunt deja studenți în cadrul unei facultăți de comunicare și relații publice: „și ce ieși după ce termini asta?”. Inginer? Nu. Doctor? Nu. Nasol.
Și totuși, să nu se înțeleagă faptul că îi acuz pe cei ce nu știu ce sunt relațiile publice de vreun fel de ignoranță sau orice alt atribut negativ. Deloc. Este pur și simplu vorba de un produs nou de import. Sau nu?
Majoritatea celor din mediul urban poate știe acum ce este un „programator”, dar dacă ne întoarcem spre mediul rural, situația se schimbă. De ce? Pentru că pur și simplu oamenii din mediul rural nu au avut nevoie de acest „produs”. Nu-i de mirare că toți știu ce este un învățător, un doctor sau un preot, indiferent de mediul de proveniență.
Am putea spune că în aceeași situație s-ar află și „profesionistul în relații publice”, numai că acesta din urmă ar duce-o mai prost și în zonă mediului urban. Și totuși, relațiile publice nu sunt un produs nou, ci pur și simplu a durat mai mult să fie ambalat și scos pe piață. A fost un produs no-name, dar pe care l-au consumat și îl consuma mulți fără să-i spună pe nume.
Să ne gândim numai la primarul satului X, care dorește să aibă o imagine bună în față sătenilor, pentru a se asigura că va mai obține un mandat. Avem în cazul de față un primar deștept, care nu are nevoie să angajeze un specialist în relații publice (nici nu știe ce este acela) pentru a-și duce obiectivul la bun sfârșit. El știe că poate fi greu să ajungă de unul singur la inima fiecărui sătean, așa că are în vedere un alt plan. În orice sat există anumiți oameni apreciați în mod special de către ceilalți ”“ poate fi preotul, poate fi învățătorul sau poate fi un Moromote ”“, iar aceștia joacă un adevărat rol de lideri de opinie. Așa că primarului îi este de ajuns să câștige inima acestui personaj, mesajul fiind diseminat apoi către restul sătenilor. Voila! Nimic nou, un scenariu vechi de când lumea ”“ dacă nu erau primarii, erau alte forme de conducere în cadrul cărora imaginea favorabilă era dezirabilă și se putea obține prin astfel de metode.
Și faptul că nu știe toată lumea ce presupun relațiile publice nu ar fi o problemă, atâta timp cât ar ști cei care trebuie să știe. Este important ca în primul rând cei care dețin computere să știe ce este acela un „specialist IT”. Iar atunci când menționezi termenul de „relații publice” și managerul unei firme se uită la tine nedumerit, este clar că există o problemă.
Oare chiar au nevoie relațiile publice de publicitate? Și aici nu mă refer la o anumită firmă ce oferă servicii de relații publice, ci la domeniu în sine.
Oricum, distracția nu se termină aici. După ce produsul este promovat și oamenii încep să-l achiziționeze, intervine pasul în care trebuie păstrată o imagine pozitivă a producătorului în față consumatorului. De fapt, în cazul nostru, chiar produsul în sine, „relatiile publice” trebuie să aibă parte de acea imagine pozitivia. Și da, bine s-a spus și se tot spune: PR-ul are nevoie de PR.
1976. „Building a Public Relations Definition”. Rex F. Harlow:
Practicianul în relații publice, urmărind să servească interesul public, este conștient de influența opiniei publice asupra procesului de luare a deciziilor, activitatea sa de consiliere și comunicare desfășurându-se astfel:
a. asigură o comunicare bidirecțională între organizație și public;
b. încearcă să înfățișeze nu doar prezentul organizației, ci și trecutul, respectiv viitorul ei, transpunând totul în termeni înțeleși de public; pe de altă parte, transpune opinia public în termenii înțeleși de membrii organizației;
c. studiază nevoile de relaționare ale organizației, precum și atitudinea segmentelor de public față de aceasta, recomandă o politică și un program de acțiune adecvate și, în final, evaluează eficacitatea acestora;
d. caută să clădeacă și să mențină o imagine pozitivă a organizației, stabilind schimburi de informații între organizație și segmentele sale de public din zona socialului, politicului, economicului și a altor forțe importante din societate, având ca linie directoare feed-back-ul publicului;
e. sugerează modificarea comportamentului organizațional în funcție de responsabilitățile și nevoile sociale, politice și economice create de evoluția standardelor și atitudinilor umane, identificate în urma cercetărilor;
f. încearcă să anticipeze și să corecteze impresiile greșite și reacționează în mod adecvat la criticile aduse organizației;
g. veghează la menținerea unor relații stabile cu structurile guvernamentale și informează conducerea despre reglementările și legislația care afectează organizația, făcând, de asemenea, sugestii privind aplicarea optimă a acestor acte normative;
h. desfășoară studii privind atitudinea publicului, mai ales asupra segmentelor importante pentru organizație, și informează conducerea cu privire la rezultatele obținute;
i. încearcă să sprijine organizația în a dovedi, pe lângă responsabilitatea profitului, și un acut simț al responsabilității sociale;
j. îi ajută pe membrii organizației în crearea unor discursuri clare și directe pentru întâlnirile publice care se detalii despre organizație puncte de vedere ale acesteia;
k. sprijină conducerea în înțelegerea corectă a tendințelor și în aplicarea consturctivă a unei gândiri în termenii schimbării;
l. folosește ca instrumente principale cercetarea opiniei publice și alte forme de cercetare, principiile, metodele și rezultatele studiilor din aria științelor sociale, prezentări vizuale, scrise și verbale din mass media;
m. activează ca parte componenta a conducerii, fie ca membru intern al organizației, fie ca parte externă, în calitate de consilier sau consultant profesionist.
Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:
- Bancuri cu PR-iști
- Despre „mincinoșii profesioniști”
- Noutăți, noutăți! Hai de ia ziaru’!
- PR, Vrăjitoarea cea Rea
- Ce sunt relațiile publice?
One Comments to “PR pentru PR?”