Default Albastru Rosu
apPRentice.ro
adevăratul blog de comunicare
RSS
  • Home Page Home
  • Abonează-te
  • Contact
  • Despre blog
  • Fetele de la apPRentice

Trifoi cu 10 foi

Campanii comentate, Comunicare X.0 Add comments

Sursa foto

O apocalipsă filmată cu o cameră de mână (de unde lipsa detaliilor și sporirea incertitudinii), un monstru distrugător despre care nu se cunoaște nimic, doi protagoniști care nu știau unul despre sentimentele celuilat, totul stă sub semnul necunoscutului în ceea ce privește filmul Cloverfield.

Pe aceeași direcție a mers și campania de promovare: sporirea interesului viitorilor spectatori prin înconjurarea filmului de o aură a incertitudinii. S-au realizat nu mai puțin de 10 site-uri care sprijineau acțiunea filmului, iar inovația constă în faptul că toate acestea creau un univers paralel în care se regăseau personajele și întâmplările din film, ba chiar erau dezvăluite și unele lucruri noi și relevante. Practic, acțiunea thriller-ului era adusă mult mai aproape de fani, mai ales că era nevoie de un efort pentru ca ei să găsească toate aceste informații adiționale filmului. Iar interesul față de film era menținut alert chiar și după vizionarea lui, implicând fanii în mod activ.

Via www.imdb.com, vorbim de astfel de site-uri: unul ce promovează trailer-ul filmului, două site-uri care conțin fotografii pe care le poți mișca în timp real și chiar răsturna, pentru a vedea eventuale mesaje inscripționate pe spate, profiluri de MySpace ale personajelor (și nu doar ale celor principale), două site-uri realizate pentru o băutură fictivă ce apare în film, dintre care unul al companiei producătoare (acuzată de distrugerea apelor oceanice prin intermediul unei sonde subacvatice, și amenințată de o grupare teroristă, din acest motiv), site-ul grupării respective, alte două site-uri care surprind povestea unui cuplu (unul al fetei, conținând videclipuri, și altul în care este semnalată dispariția băiatului, răpit de teroriști), plus un ultim site care necesită user și parolă pentru a descoperi trei fotografii ascunse, făcute în timpul atacului.

Toată această rețea de informații era menită să accentueze misterul din jurul filmului, la fel ca și vâlva creată în jurul numelui propriu-zis. Fanii au fost lăsați să speculeze pe seama acestuia, ca mai apoi scenaristul, Drew Goddard, să declare că titlul este un secret pe care nu îl cunoaște nici măcar producătorul, J. J. Abrams (cel care a realizat și seriale ca Lost sau Alias).

Misterul, acest semn distinctiv al filmului Cloverfield, a planat și asupra finalului, care nu ne lămurește ce s-a întâmplat de fapt cu personajele, și lasă loc speranței că va exista un sequel, sau măcar un prequel, deși Abrams a negat orice astfel de intenție.

Oricum, corelarea informațiilor din film cu cele din mediul online nu este, și probabil nici nu intenționa să fie, un mijloc de aflare a adevărului. Poate din contr㔦 Misterul merge mai departe.

Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:

  1. Paradoxal sau nu
  2. Petrecerea bate filmul
  3. Și supereroii au PR-istul lor – Hancock
  4. Salvarea vine odată cu “Trenul vieții”
  5. Vă mulțumim pentru că vorbiți !

August 25th, 2008 de Alexandra Cojocaru  
Tags: campanie promovare cloverfield, PR

2 Comments to “Trifoi cu 10 foi”
  1. Costin Oane says:
    26/08/2008 at 01:38

    Un adevarat motor de PR in jurul acestui film (asta nu inseamna ca filmul e cu adevarat bun).

    Intentionez sa vad acest film. M-ai facut curios. Mersi.

    Reply
  2. Alexandra Cojocaru says:
    31/08/2008 at 21:41

    Cu placere! Desi, probabil, pana acum deja l-ai vazut. :)

    Reply

Leave a Reply

Click here to cancel reply.

(required)

(required)


  • Promo

    Let’s Do It, Romania!
  • Ne placi?

  • Categorii

    • -apPRentice.ro-
    • Alegorii comunicaționale
    • Campanii comentate
    • Comunicare X.0
    • Cronici de eveniment
    • Do's and Don'ts
    • Noțiuni de bază și tendințe
    • Promovăm, recomandăm, susținem
    • Recenzii de carte
    • Sugestii de film
    • Uncategorized
    • Zona VIP
  • Din arhiva personala

    • CNSC, Ziua 2 - Studiu de caz Prigat - "Olimpiada Oamenilor Obișnuiți" April 4, 2009
    • Un site de știri și comunicarea eficientă September 28, 2008
    • Ce mai citim: PR, publicitate și new-media January 17, 2010
    • HR-ul stă cu ochii pe profilul tău August 30, 2009
    • Digital Marketing Forum reloaded March 2, 2010
Copyright © 2010 apPRentice.ro
XHTML CSS Log in