Home
Subiectul consumului de tutun este unul controversat, iar poziția față de el influențează în mare măsură impresia pe care un film precum „Thank you for smoking” o poate lăsa. Dar, lăsînd deoparte toate discuțiile legate de tutun, acest film este despre puterea unui comunicator de a reuși să-și facă mesajul auzit, indiferent cât de controversat este. Practic, pentru fiecare problemă există două tabere, iar faptul că te afli de partea uneia sau a alteia pare să nu trebuiască să influențeze modul în care îți faci meseria. Desigur, filmul ridică și multe probleme de etică, dar cum acestea sunt greu de rezolvat într-un simplu articol, ne vom axa mai mult pe discuția despre ce putem învăța noi, ca oameni de PR.
Nick Naylor, „the face of nicotine”, ne dă o lecție despre ce înseamnă să „vorbești bine”. Chiar dacă prin termenul „bine” nu se țintește tocmai sensul moral care îi este atribuit în mod normal, ci doar satisfacerea cu brio a îndatoririlor de serviciu, este evident mesajul conform căruia comunicarea este o armă extrem de puternică, mai ales când vine vorba de viața publică. „Daca argumentezi corect, ai mereu dreptate”, iată crezul lui Nick. El este atât de pătruns de acest dicton, încât până și relația cu fiul său este presărată de „demonstrații de forță” relevante pentru modul de a gândi al unui lobby-ist.
În ceea ce privește problema eticii în PR pe care o ridică filmul, faptul că personajul nu are nici un fel de scrupule atunci când targetează până și copii ca viitori consumatori de tutun este unul care, desigur, ridică întrebări despre limitele pe care trebuie să și le stabilească un om de PR. Mai ales că activitatea unui comunicator poate schimba viețile multor oameni, un bun exemplu fiind protagonistul acestui film. Însă nu avem de-a face cu o pledoarie pentru satisfacerea cu prioritate a intereselor personale, în detrimentul tuturor celor pe care i-am putea afecta, ci cu o satiră la adresa societății de astăzi, care pune mai presus de orice valori umane interesul mercantil.
Din activitatea desfășurată de Nick Naylor, atrage atenția strategia sa de PR pentru promovarea consumului de tabac: apariția starurilor TV alături de țigări, cunoscut fiind faptul că asocierea cu nume publice puternice face întotdeauna vânzările să crească. La polul opus, senatorul care luptă împotriva companiilor producătoare de tutun în numele cărora vorbește Nick găsește ca soluție modificarea mărturiilor cinematografice în așa fel încât acolo unde apăreau țigări, oamenii (mai ales, copiii) să vadă lucruri „nevinovate”, care nu îndeamnă la consumul tutunului.
Faptul că Nick și Academia pentru Studii despre Tutun luptă pentru o cauză imorală parcă își pierde din însemnătate atunci când asistăm la pregătirile de campanie PR a „inamicilor”. Nici pentru ei răul pe care îl fac țigările nu este lucrul pentru care luptă, ci par mai degrabă a fi interesați de câștigarea războiului în sine.
Un alt plus pentru modul în care își desfășoară activitatea Nick îl constituie cunoașterea publicului căruia i te adresezi – el călătorește la clasa a doua, nu, așa cum i-ar permite poziția sa, la clasa I. Iar o motivație a succesului repurtat de el la fiecare apariție este cea pe care i-o oferă fiului său: „Daca dovedesc că tu greșești, înseamnă că eu am dreptate. Chiar dacă nu te-am convins, nu pe tine urmăream să te conving, ci vizam publicul.”
Iar dacă vorbim despre ceea ce îl motivează să facă o „muncă murdară” cum este cea a lui Nick. Iată ce spune el: „If you can do tobbaco, you can do anything”. Contează mai mult cariera decât moralitatea ca om? Se pare că da, mai ales atunci când ne este oferit ca argument suprem și imbatabil faptul că oricine trebuie să-și plătească ipoteca. Lobby-istul reprezintă pentru personajul nostru „un mediator între două părți ale societății care încearcă să ajungă la un acord”, el are o flexibilitate morală pe care nu mulți oameni o au. În plus, nimeni nu poate acționa ca factor decizional pentru alți oameni, informația circulă liber și fiecare este dator să-și facă propriile selecții. „Nu sunt doctor, sunt facilitator”. Până și felul în care argumentează ceea ce face este demn de luat în seamă, practic retorica excepțională fiind cea care îi aduce toate reușitele în carieră.
Cu o slujbă care se bazează pe abilitatea de a ține secrete și de a „învârti” adevărul, Nick se achită cu succes de datoriile ingrate și reușește să iasă cu fața curată din orice confruntare verbală, lucru important pentru cariera unui „vorbitor.” Moral sau nu, ceea ce face el poate reprezenta un bun exemplu pentru noi, punctul culminant reprezentându-l felul în care își reabilitează imaginea chiar după ce fusese „demascat” public.
Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:
