Așa nu

De câteva zile, lângă bisericuța de pe modesta mea stradă, și-a făcut apariția o fătucă pe un scaun. Un scaun de 3 milioane. Fătuca este ”apărată” de două panouri dispuse lateral și frumos colorate, sub semnătura IKEA. Acum că am cunoscut personajele și decorul, să vedem ce se întâmplă cu acțiunea.

Acțiune de bine de rău din partea fătucii nu prea avem. Ea stă. Din când în când își mai scoate o carte sau mai rezolvă o integramă, dar de cele mai multe ori stă cocoșată și cu o față ce pare a spune ”*&*$&%^*&#$%$!!@!@#” și alte cuvinte frumoase. E plictisită, sictirită și nu pare să se simtă deloc comod în scaunul de peste 3 milioane. Ce-i drept, nu am apucat să o văd decât la ore trecute de prânz și Dumnezeu știe de la ce oră o sta în fund țintuită în acel scaun. Aș fi fotografiat-o cu mutrița supărată și poziția de om bătut de soartă, dar cum singura direcție în care aș fi putut să o prind, ținând cont de panourile apărătoare, era din față, am hotărât că nu ar avea rost, căci probabil ar fi afișat instantaneu un zâmbet Colgate și s-ar fi lăsat relaxată pe spate. Și totuși, să nu se înțeleagă că dau vina pe săraca fată. Pe mine începe să mă doară fundul după nici două ore de stat jos, așa că ea poate fi considerată o adevărată eroină. Vina e desigur a celor de la IKEA, care deși au avut o idee inedită să spunem, nu s-au gândit la toate aspectele implicate”¦

Și totuși, cazul de față aparține publicității, iar acesta nu este un blog dedicat publicității, deși vom face des referire la acest domeniu. Am mai spus însă că atunci când lucrezi în relații publice poți, și e chiar recomandat, să înveți din orice. Ei bine, atât advertising-ul, cât și PR-ul, țin de largul domeniu al comunicării. Unul dintre primele lucruri pe care le-am învățat la facultate, și care mi-a rămas foarte bine întipărit în minte a fost faptul că în comunicarea orală doar 7% din informația percepută provine din ceea ce spunem, deci din cuvintele propriu-zise. Restul, de 93%, provine din felul în care o spunem ”“ tonul vocii, expresia feței, gesturile pe care le facem – , mai exact din comunicarea paraverbală (38%) și din cea nonverbală (55%). Iată de ce degeaba scaunul respectiv era prezentat ca fiind extraordinar de comod, dacă persoana care stătea pe el prezenta o expresie schimonostă și părea a fi de-a dreptul chinuită.

Tot astfel, și atunci când lucrăm în PR este foarte important să fim mereu atenți la aspectele ce țin de comunicarea nonverbală și paraverbală. Cum ne îmbrăcăm, ce expresie a feței avem, cum gesticulăm, pe ce ton vorbim, etc. Atunci când vorbim la telefon nu există comunicarea nonverbală, dar trebuie să fim foarte atenți la tonul vocii pentru că poate influența în mod decisiv rezultatul conversației. O voce plăcută, un ton cald, pot face minuni chiar și atunci când ceea ce transmitem nu este în favoarea interlocutorului. Vom fi deseori obosiți, supărați din diverse motive personale, dar va trebui mereu să zâmbim când discutăm cu cineva. Și nu, nu e nevoie să exagerăm afișându-ne toți dinții într-un zâmbet ipocrit, deși ne vine să plângem de nervi sau de supărare. Un zâmbet mic e de ajuns. :) Pentru că are cu adevărat importanță. Să încercăm să ne imaginăm fata de pe scaun, stând de data aceasta relaxată pe spate și zâmbind ușor în timp ce citește o carte. Poate așa și-a început dimineața, cine știe. Problema e că eu am văzut-o în așa fel încât îmi transmitea ”nu cumpăra acest scaun! este groaznic!”. Restul nu mai contează. Nu stă toată lumea să analizeze ziua fetei. De fapt, nici nu-i interesează. Nu o să intereseze pe nimeni dacă tu ai avut o zi proastă. Ei vor să fii plăcută. Să le facă plăcere să vorbească cu tine. Și numai așa poți și tu să îți atingi scopul.

Așa că data viitoare, în loc să stai să scrii 10 ore la un discurs, mai bine stai 5 și exersează-l în fața oglinzii. Și încearcă să-ți începi ziua cu zâmbetul pe buze ;)

Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:

1. Surprize, surprize! fără Andreea Marin