Acest articol trebuia să fie despre o carte

Despre o carte de relații publice. Ar fi început cu un titlu („Peace PR”), ar fi precizat autorul (Adriana Å¢ăruș) și ar fi avut și o poză. Însă a devenit un articol despre reputație. Și despre greșelile care dau cu ea de pământ.

Astfel, aruncându-mi eu ochii pe niște titluri de cărți din colecția „Comunicare/Media” a editurii Tritonic, mi-a fost atrasă atenția de un titlu cât se poate de promițător: „Peace PR”, a Adrianei Å¢ăruș. Toate bune și frumoase, m-am apucat să o citesc. Mărturisesc că problema abordată este extrem de interesantă: ideea că relațiile publice pot fi folosite în scopul rezolvării conflictelor și în aducerea păcii. Că relațiile publice chiar pot face acest lucru, atât timp cât există oameni dispuși să o facă. Autoarea își imaginează „Peace PR” cu trei mari obiective, pe care le voi cita direct din carte: „În primul rând, Peace PR își propun să crească valoarea de știre a păcii, pentru a o face mai vizibilă în mass media, în detrimentul războiului. În al doilea rând, Peace PR vor impune acest termen la nivel de societate civilă prin programe de educare, informare și conștientizare. În al treilea rând, Peace PR trebuie să fie un coordonator, un susținător și un agregator al organizațiilor care luptă pentru obținerea și menținerea păcii, al institutelor care cercetează domeniul și al jurnaliștilor care relatează despre asta” (pag. 12).

O carte excelentă, cu idei pertinente și cu o viziune optimistă care oferă relațiilor publice un rol salvator în societatea de astăzi măcinată de conflicte. Dar acest articol nu mai este despre carte. Ce baghetă magică a schimbat cursul firii? Cea a multiplelor greșeli de ortografie.

Litere lipsă sau litere în plus, litere așezate alandala sau litere care sunt în locul altor litere, diacritice care nu prea sunt pe unde trebuie, modificări de frază lăsate în plata Domnului, câte o exprimare cu iz de anacolut. Toate astea mi-au atras atenția încă din primele pagini. Nu caut nod în papură și nu pretind că sunt vreo zeiță a tastaturii. Înțeleg că mai scapă câte o greșeală pe ici pe colo, pentru că suntem oameni cu toții. Dar când pe unele pagini găsești minim câte o greșeală din paragraf în paragraf, avem o problemă. Și una mare de tot. Greșelile sunt de fapt atât de frecvente încât, la un moment dat, m-am trezit că nu mai eram atentă la ce citesc, ci pur și simplu căutam și număram cuvinte greșite.

Ce s-a întâmplat? Cum de o editură atât de respectată precum Tritonic a scăpat așa ceva printre degete? În condițiile în care se mândrește cu o colecție importantă (și foarte cunoscută) precum „Comunicare/Media”, în care deja deține un loc pe piață și și-a format deja un brand strâns legat de o identitate vizuală și de implicarea în diverse proiecte culturale. Este greu de explicat, cel puțin din punctul meu de vedere. Mai ales că așa ceva îi afectează (mai grav sau mai puțin grav) reputația de editură serioasă. Pentru „clienții fideli” și fanii Tritonic, un „Peace PR” plin de greșeli nu înseamnă mare lucru. O scăpare. Dar cum rămâne cu cei care citesc prima lor carte de la Tritonic? Ei ce o să creadă? Și mai ales, știind că prima impresie contează și cu greu se mai schimbă, ce imagine își vor forma ei după asta? Trecând peste cum s-a simțit autoarea văzându-și cartea masacrat㔦

Așadar, ce s-a întâmplat? În loc de varianta finală s-a dat ciorna la tipar? S-a corectat din două în două pagini? Sabotaj pus la cale de vreo editură concurentă? Un dușman de demult care a reușit să se răzbune (fost angajat concediat intrat pe furiș în clădire, de exemplu)? Recomand reeditarea urgentă a carții. O erată ar fi mult prea lungă. Dar cartea în sine merită citită ”“ să treci peste toate greșelile dovedește o răbdare de fier.

Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:

1. (Am pierdut) Bookfest 2009
2. Relațiile publice și publicitatea online
3. Roz
4. Paradoxal sau nu
5. Ai o întrebare? Sau poate…500?