Home
Contrar așteptărilor, în centrul atenției nu va fi drăcușorul, ci inocentul zâmbet ”“ ”:)”, care de-alungul timpului pentrecut pe messenger s-a dovedit a fi nu tocmai inocent. Cum naiba să te iei la ceartă cu cineva din cauza ”:)”-ului???
Sunt sigură că vi s-a întâmplat și vouă. Să purtați o discuție cu un prieten, să simțiți nevoia să zâmbiți [doar să zâmbiți, nu să rânjiți (vezi ”:D”), nu să radeți în hohote (vezi ”:))”], să puneți un ”:)”, și apoi prietenul respectiv să sară ca ars! ”Ce e cu ăla???”; „Păi zâmbeam apropo de ce ziceai”; „E tâmpă fața aia, parcă o pui doar așa, ca să fie”; ”E un zâmbet!!”; „Te rog să nu-l mai folosești că mă enervează”.
Că e față tâmpă e o variantă. Mai avem: ”zâmbet fals”, ”ipocrit”, și lista ar putea continua. De fapt, avem de-aface cu un adevărat sistem deschis de interpretare. Și ce vină are săracul om care tot ce face este să-i zâmbească afectuos prietenului cu care discută?
Am mai spus faptul că mesajul pe care îl transmitem este primit de interlocutor într-o proporție de peste 90% din punct de vedere nonverbal și paraverbal, și sub 10% din punct de vedere al textului propriuzis. Practic, într-o conversație față-în-față, contează MULT mai mult felul în care spui un lucru, decât ceea ce spui. Pentru că ironia, de exemplu, nu ar putea fi înțeleasă altfel. Când îi spui iubitului că îl urăști, pe un ton drăgăstos și cu niște ochi mari, e clar că el aude ”te iubesc”. Sau când erai mic și îi cereai iertare mamei pe un ton sictirit și cu o mutră pe măsură, e clar că auzea ”pot să plec acum?”.
Ei bine, prin emoticoane s-a dorit tocmai o înlocuire a limbajului nonverbal natural, pentru zona de comunicare scrisă. Și deși de multe ori chiar sunt folositoare, de alte multe ori, în loc să ajute comunicare, o periclitează.
Ca oameni, învățăm de mici, privindu-i pe ceilalți, începând cu figura mamei când stăm la pieptul ei, cum arată un om vesel, cum arată un om trist, un om nervos, ș.a.m.d. Și oricum, să fim serioși, și în contactul față-în-față se întâmplă de mii de ori să interpretezi greșit expresia facială a celuilalt”¦
Iar cu emoticoanele e și mai și. Pentru că ne-am trezit efectiv cu ele și am fost nevoiți să le folosim. Dintr-o dată, nu din fașă. Și chit că scria lângă ”:)” ”“ ”smiling”, există într-adevăr zeci de feluri de a zâmbi ”“ zâmbet milos, zâmbet ipocrit, zâmbet ironic etc., și normal, fiecare l-a interpretat așa cum a dorit. Ce-i drept, mușchii feței noastre ne permit mii de expresii, în timp ce emoticoanele au niște limite mult mai joase.
Poate vrem să transmitem celui cu care vorbim o anumită stare pe care o avem, sau o anumită reacție față de discuția purtată. Numai că aici greșim. Orice pr-ist trebuie să își construiască mesajul în funcție de publicul căruia de adresează. Începând cu ce spune și terminând cu felul în care o spune. Este important ce ajunge la public.
Și asta este valabil pentru viață în general. Așa cum ar trebui să le cumpărăm prietenilor noștri cadouri frumoase din punctul lor de vedere, nu al nostru, la fel ar trebui să și vorbim cu ei. Și nu cred că asta ar însemna să fim falși. Pentru că dacă vreau să-i transmit celui de lângă mine ceva, înseamnă că e important ca el să înțeleagă acel lucru.
Drept pentru care, sugerez să lansați un mass în lista de prieteni în care să aruncați un ”:)” și să așteptați reacțiile. Ca să știți de ce să vă feriți :D Mâine, poimâine se lasă cu divorț din cauza unui ”ipocrit”! :D
prietenelor mele, Rux și Iulia…
Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:
:)