Default Albastru Rosu
apPRentice.ro
adevăratul blog de comunicare
RSS
  • Home Page Home
  • Abonează-te
  • Contact
  • Despre blog
  • Fetele de la apPRentice

PR-istul curajos și petrecerea de Revelion

Alegorii comunicaționale Add comments

Brief: organizarea unei petreceri de Revelion pentru grupul de prieteni (într-adevăr, nu este foarte detaliat, dar un PR-ist curajos se descurcă cu ce are).

PR-istului curajos i s-a sugerat de asemenea pe căi informale că această petrecere ar trebui organizată undeva la munte, însă, intuind că este foarte probabil ca prețurile să depășească bugetul alocat, s-a decis să aibă în rezervă și un plan B.

Urmând planul A, după o cercetare pe internet pe site-urile specializate și câteva mail-uri trimise în diverse locații avantajoase, PR-istul curajos a ajuns la următoarele concluzii: 50% dintre cabanele cu tarife acceptabile au fost rezervate încă din august, 75% dintre cabanele de pe site-urile specializate care mai au încă locuri disponibile nu răspund la mail-uri, iar restul au oferte de Revelion ce depășesc cu mult bugetul calculat pentru eveniment. Prin urmare, PR-istul curajos se vede nevoit să apeleze până la urmă la planul B.

Întrebări pe care PR-istul curajos ar trebui să le rezolve pentru a se putea apuca de treabă (pentru că până la Revelion mai e o lună și un pic, adică foarte puțin timp):
-câte persoane doresc să participe la această petrecere? Răspunsurile „cred că o să vin și eu”, „s-ar putea să merg” și „merg sigur dacă nu am altă propunere mai bună” nu s-au considerat a fi confirmări valide.
-care este locația optimă pentru eveniment? Cu alte cuvinte, care prieten din grupul de prieteni are posibilitatea de a-și convinge părinții să îl lase să organizeze petrecerea la el acasă? Este nevoie de o campanie de persuadare în acest scop?
-care este bugetul aprobat pentru eveniment? Cel mai indicat plan de finanțare ”“ fiecare participant va contribui cu o sumă de bani stabilită anterior, acoperind astfel toate cheltuielile.

PR-istul curajos, deținând într-o mai mică sau mai mare măsură răspunsul la întrebările de mai sus, a purces mai apoi la elaborarea planului de organizare a petrecerii. Tema este deja cunoscută: Revelion 2009 (scurt și la obiect, cu posibilitate de a dezvolta mesaje creative în jurul conceptului). Obiective: asigurarea bunei dispoziții în proporție de 99%. Public țintă: grupul de prieteni, studenți, mediul urban, vârsta cuprinsă între 21-23 de ani, fete și băieți, venituri medii. Strategii: valorificarea perspectivei fiecăruia asupra evenimentului, o abordare creativă care să înlăture ideea unei simple petreceri de Revelion. Tactici: întâlnirea participanților (coordonată de PR-istul curajos) pentru strângerea de fonduri, un brainstorming legat de petrecere și definirea sarcinilor voluntarilor care se oferă să se implice în organizare. Calendar: rămâne la latitudinea voluntarilor, cu mențiunea că termenul limită este 31 decembrie. Buget: stabilit de comun acord în urma întâlnirii. Ce va fi până la urmă? Numai evaluarea poate spune.

  • Share this on Facebook
  • Tweet This!
  • Subscribe to the comments for this post?

Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:

  1. Noutăți, noutăți! Hai de ia ziaru’!
  2. Salată de boeuf cu pui

November 24th, 2008 de Adina Tudor  
Tags: PR, pr curajos, revelion

2 Comments to “PR-istul curajos și petrecerea de Revelion”
  1. Denisa says:
    25/11/2008 at 09:17

    prea fain articolul:)))..m-am distrat copios citindu-l=)) felicitarile mele:))

    p.s. eu aflu mereu chiar in ziua de 31 unde il fac; atunci cand am programat, mi-am rezervat loc etc., nu a fost placut si am plecat in vizita in alta parte, unde am si ramas:))

    Reply
  2. Adina Tudor says:
    25/11/2008 at 22:21

    Ma bucur mult ca ti-a placut articolul:) Este inspirat din fapte reale…

    Reply

Leave a Reply

Click here to cancel reply.

(required)

(required)


  • Promo

    Let’s Do It, Romania!
  • Ne placi?

  • Categorii

    • -apPRentice.ro-
    • Alegorii comunicaționale
    • Campanii comentate
    • Comunicare X.0
    • Cronici de eveniment
    • Do's and Don'ts
    • Noțiuni de bază și tendințe
    • Promovăm, recomandăm, susținem
    • Recenzii de carte
    • Sugestii de film
    • Uncategorized
    • Zona VIP
  • Din arhiva personala

    • Halo 3 - succesul unei campanii de comunicare integrată August 9, 2009
    • Noua ecologie February 7, 2009
    • Eurovision 2009: imagine de țară May 13, 2009
    • CSR pe Facebook January 18, 2009
    • Managementul Crizelor pe Reţele Sociale: Cazul Paperchase #3 April 13, 2010
Copyright © 2010 apPRentice.ro
XHTML CSS Log in