Home
Un articol de Mona Ardeleanu, PR Account Manager RTC
Relația unui PR-ist cu presa, ce s-ar putea scrie despre acest lucru? Cum (nu) trebuie să fie, ce limite (nu) se impun, care sunt regulile de aur care ar trebui urmate, sau dacă există astfel de reguli? Despre toate acestea s-au scris manuale.
Relația unui specialist în PR cu presa nu trebuie să fie o luptă, pentru că cele două meserii au aproape totul în comun, dar privit din două poziții diferite. Omul de PR este un consultant antrenat să livreze către exterior informații, cu valoare de știri. Aceste mesaje trebuie să fie relevante, comunicate la timp și să vină în întâmpinarea nevoii de informare atât din interiorul organizației cât și către public. Jurnalistul este persoana în care publicul are încredere și care trebuie să decidă din ce perspectivă trebuie privit subiectul ca să fie interesant.
Cred că relațiile interumane sunt foarte importante. Aceste relații se clădesc în timp și se bazează pe respect și ajutor reciproc. Cele două meserii nu trebuie privite ca două tabere rivale între care se duce o luptă și nici nu trebuie făcute categorisiri drastice. Mai presus de toate, suntem oameni. Iar oamenii găsesc întotdeauna căi de comunicare care să servească intereselor fiecăruia.
Cunosc mulți jurnaliști. Cu majoritatea am legături apropiate. Ei între ei sunt prieteni, chiar dacă au interese comune și scriu pe aceleași domenii. Vorbesc des cu jurnaliștii cu care colaborez, iar discuțiile sunt foarte variate, depășind de multe ori sfera profesională. Mă invită uneori vinerea când ies în gașcă în cluburi sau la karaoke. Am fost cu ei în delegații și vin mereu la evenimentele pentru presă pe care le organizez. Dar întotdeauna, profesional vorbind, caut să le satisfac nevoile în ceea ce privește informarea pentru articole. De multe ori au dead-line-uri scurte, unele aproape imposibile, însă fac tot posibilul să le respect, pentru că înțeleg ce înseamnă să fii presat de timp și știu cât atârnă punctualitatea în relațiile cu oamenii.
Și munca de jurnalist și cea de specialist în relații publice sunt meserii care durează 24 de ore pe zi. Însă numai în situații de criză. Nu mă supăr însă dacă un jurnalist mă sună la ora nouă seara, pe motive de serviciu, știu că și pentru el e la fel de incomod. Dacă îmi stă în putință îl ajut cu informațiile pentru care mă sună, dacă nu, este prioritar pentru a doua zi de dimineață.
Cred că este important ca omul de PR să nu mintă niciodată, să nu improvizeze sau să emită păreri fără a fi în cunoștință de cauză. Aceste lucruri se află în cele din urmă, iar el își poate pierde credibilitatea. Toți știm că fiecare om are limite, iar recunoașterea acestora nu reprezintă un punct negativ. De asemenea, sunt de părere că și jurnalistul trebuie întotdeauna să verifice informația la omul de PR, înainte de a publica articolul, pentru ca astfel, posibilitatea de a furniza informații eronate scade. Credibilitatea lui este la fel de importantă ca și a omului de PR.
Fiecare dintre noi ar trebui să își cunoască punctele forte și să și le dezvolte astfel încât ele să servească profesiei alese. Restul vine de la sine.
Mona Ardeleanu
Spuneati ca legaturile dumneavoastra cu presa sunt “apropiate”, ca aveti discutii pe teme care depasesc zona PR-ului si ca ocazional va invita la activitati in timpul lor liber. Am auzit diferite variante cu privire la modul in care un relationist trebuie sa reactioneze in aceste situatii. Dumneavoastra cum procedati? Ii insotiti la karaoke atunci cand programul va permite, sau considerati aceasta e o depasire a limitelor relatiei PR-ist- jurnalist si refuzati politicos?
Nu există un tipar. Nu pun jurnaliștii într-o categorie specială, ei sunt oameni. :) Oamenii interacționează și crează relații. :) Cu unii jurnaliști intru des în legătură și este normal ca relația să devină una mai puțin protocolară atunci când muncești cu cineva și ajungi să îl cunoști.
Sunt la o facultate de Comunicare si Relatii Publice, iar in privinta legaturii dintre PR-isti si jurnalisti ni se vorbeste mereu despre “razboiul rece” existent.
Ni se spune sa nu avem incredere in jurnalisti pentru ca, spre deosebire de ei, noi suntem limitati in actiuni, gesturi, reactii. Ei pot sa scrie orice, si sa se apere invocand Dreptul la Libera Exprimare.
Omeneste vorbind, sunt de acord cu relatiile apropiate de care vorbiti dvs, insa, strict profesional, ele ar trebui sa existe sau nu? sau oamenii din PR sunt atat de capabili intotdeauna sa spuna ce trebuie, incat nu le e teama de ceea ce pot inregistra jurnalistii?
Sper ca m-am facut inteles.
De-a lungul timpului, citind cărți de comunicare și de jurnalism mi s-a întâmplat să dau de acest subiect astfel:
- comunicare și relații publice: omul de PR are control asupra materialului (subiectului) până în momentul în care îl livrează jurnalistului. Materialul trebuie cât mai obiectiv redactat, cât mai complet.
- jurnalism: omul de PR are control asupra materialului (subiectului) până în momentul în care îl livrează jurnalistului. Din această clipă jurnalistul poate redacta materialul așa cum dorește el.
Ambele variante sunt corecte. Textele sunt scrise în cele două situații de cele mai multe ori subiectiv. Acesta nu este un lucru neapărat rău.
Ceea ce trebuie să facem noi, specialiști PR și jurnaliști, este să ne cunoaștem înainte. Eu, ca om de PR, trebuie să știu de ce fel de subiecte este interesat jurnalistul X, să nu fiu un spam pentru el, să îi dau informația în așa fel încât ea să se plieze pe stilul lui de scris, pe specializarea publicației pentru care el scrie. Nu sunt un om de PR profesionist dacă bag toată presa în aceași oală. Trebuie să țin mereu cont de specificul ei în general și de stilul jurnalistului care scrie la ea în particular. Jurnalistul trebui să aibă în vedere că pentru a răspunde la solicitările sale, oamenii de PR au nevoie de timp, răspunsurile nu se dau pe loc sau în jumătate de oră.
În facultate de obicei învățăm baza, situațiile particulare ni se întâmplă la serviciu. De acolo ne vin experiența și șabloanele în care ne încadrăm când ne exercităm meseria. Cred că fiecare jurnalist trebuie tratat separat. Asta se poate rezolva simplu. O vizită în redacție, o invitație la o cafea. Când stai cu el față în față, îl cunoști, vezi de ce anume este el interesat. Practicanții ambelor meserii trebuie să controleze informația. Apoi trebuie găsită calea de livrare a ei către publicul comun.
Nu sunt de acord cu “războiul rece”. El nu include profesioniști. Repet, nu trebuie să existe o luptă între cele două meserii.
Contează foarte mult specificul instituției pentru care faci PR. Dacă faci PR pentru o instituție publică de exemplu, trebuie foarte multă atenție pentru că acea instituție funcționează cu bani publici. Atunci junaliștii de profil pot fi un pic mai incisivi și mai insintenți în solicitările pe care ți le adresează. Asta nu înseamnă că relația trebuie să fie una tensionată. Există termene legale în care trebuie să te încadrezi (vezi legea 544/2001), timp care îți va da răgazul necesar documentării în vederea redactării unui răspuns. În cazul unei instituții private, trebui să cunoști foarte bine instituția la care lucrezi, pentru a da cât mai repede și obiectiv curs la solicitarea jurnalistului. Mulți înțeleg prin PR o laudă și o afișare evidentă a produselor sau a serviciilor pe care le promovează, având împresia ca PR-ul este un instrument de vânzare. De aceea de multe ori relația PR-jurnalist se poate deteriora. PR-ul dă răspunsurile pe care le dorește el, în forma dorită de el, încercând să manipuleze jurnalistul, iar jurnalistul nu este interesat de răspunsul primit, pentru că nu îl ajută real în redactarea știrii. Solicitarea și răspunsul trebuie să se întâlnească la mijlocul drumului, rezultând într-un produs de calitate, care să fie știre de interes pentru publicul targetat.
Nu cred ca PR-ul este limitat în acțiuni, gesturi sau reacții. Chiar dacă apare o știre incompletă, neadevărată sau insificient documentată, există dreptul la replică. Sau mai simplu, se poate discuta cu autorul știrii. Întotdeauna există o soluție. :)
Profesional nu cred că există o limitare a unei relații cu presa. Este evident însă, deontologic vorbind, că un anumit grad de cenzură trebuie să existe. Însă transparența, seriozitatea, rapiditatea, sinceritatea sau obiectivitatea sunt puncte în plus pentru un practicant de PR.
Multumesc mult pentru abordarea subiectului in profunzime. Nu m-am gandit niciodata ca acest “Razboi rece ” despre care ni se vorbeste este, de fapt, lipsa de profesionalism, cum ziceti Dvs. Sunt perfect de acord.
As vrea sa continui discutia, dar momentan simt ca nu sunt suficient de informat pe aceasta tema.
Inca o data va multumesc pentru raspuns.
Cu plăcere Ionuț. :)
Daca mai ai intrebări la care crezi că îți pot răspunde, îți stau la dispoziție :)
Care trebuie sa fie relatia unui specialist in PR cu presa in atunci cand organizatia trece printr-o criza de imagine?
relațiile dintre oameni nu se schimbă doar pentru ca trecem prin diverse etape. o criză de imagine este un moment care se poate depăși, nu trebuie ca această criză să ducă la dispariția “socială” de pe piață a companiei respective.
eu cred că este bine ca specialistul r.p. să fie proactiv, să fie sincer, să recunoască și să accepte motivele care au dus la criză. comunicarea cu presa este foarte importantă. în plus compania trebuie să își asume lucruri care să ajute la depășirea crizei, iar omul de r.p. să facă prin toate metodele sale cunoscute aceste lucruri.
această discuție implică multe aspecte care pot fi susținute și de exemple, însă m-am limitat luând în discuție doar aspectul general :)