Home
Un articol de Camelia Crișan, lector universitar doctorand la SNSPA – FCRP și Consultant Senior la Profis Consult
Sunt convinsă că un asemenea titlu atrage atenția, și totuși nu am făcut altceva decât să parafrazez titlul unei cărți care făcea aceeași predicție referitoare la relația advertising ”“ PR. Atunci când am primit invitația de a scrie pe acest blog, mi-am pus întrebarea: cum aș putea descrie în cuvinte puține relația dintre CSR și PR. Am hotărât să o fac în termeni cantitativi: CSR-ul este mai mare, mult mai mare decat PR-ul. Atât de mare încât, ipotetic vorbind, e posibil ca în viitor să-l absoarbă și să-l înghită. Și cred că făcând această afirmație am deranjat multe sensibilități PR-iste, însă sper să vin cu argumente în sprijinul ei până la final.
CSR-ul include (conform uneia dintre cele mai larg acceptate definiții) obligațiile economice, legale, etice și filantropice pe care le are de inclus o companie în exercitarea activității zilnice (Carroll si Buchholtz, 2006). CSR-ul ține de modul general în care se comportă o companie și relația ei cu societatea, cu guvernul sau alte instituții de reglementare ale activității, cu comunitatea care o găzduiește, cu angajații, cu ONG-urile ”¦poate și cu extraterestrii, dacă am fi siguri că există. CSR-ul este definitoriu pentru o companie în ansamblul ei ”“ dar mai ales pentru management; persoanele sau grupurile externe organizației nu sunt publicuri, ci mai mult decât atât, stakeholderi organizați în rețele sociale de tip 2.0. Intersecția dintre PR și CSR se face în zona acțiunilor caritabile și a filantropiei ”“ atât! Poate și în zona etică ”“ daca vorbim de acțiuni etice de PR ”“ și nu de o promovare menită să ascundă leopardul din spatele gardului. O companie CSR compliant nu va face prin definiție alt gen de PR, decât PR etic. Relația inversă nu este întotdeauna adevărată. Sunt multe cazuri de companii care prezintă sau promovează onest activități sau proiecte; asta nu înseamnă însă că în acele companii procedurile de promovare sunt transparente, sau că angajații nu sunt discriminați, sau că acea companie respectă legea. În literatura este celebru cazul unei companii de țigări din SUA care a investit 90 de milioane de dolari în proiecte comunitare pentru susținerea micilor cultivatori de tutun, și apoi a cheltuit 110 milioane de dolari ca să promoveze acea inițiativă.
În România observăm din ce în ce mai mult o tendință a temelor evenimentelor de PR de a se apropia de principiile triple-bottom line. În centrul acțiunilor de promovare sau comunicare se situează dezvoltarea durabilă; în loc de concerte caritabile, organizațiile plantează pomi și salvează planeta. Temele campaniilor de PR converg din ce în ce mai frecvent către preocupările fundamentale ale CSR-ului. (Faceți o simplă analiză a temelor campaniilor de PR din ultimul an și o să-mi dați dreptate.)
Sunt de acord cu profesorul Borțun că, dat fiind că în România CSR-ul a intrat ca formă fără fond, fiind „explorat” prima dată de către departamentele de comunicare și PR, „beneficiem” acum de această dimensiune culturală a intersectării, până la suprapunere, a celor doi termeni. PR-ul este, și e normal sa fie așa, doar unul dintre brațele CSR-ului și, cu cât face mai puțin zgomot, cu atât mai bine. Mai ales că, atunci când afacerile sunt conduse având în centru principiile CSR, reputația companiei va fi dată exclusiv de facta, non verba!
Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:
