Se numește: Camelia Crișan
În momentul de față lucrează la: SNSPA și PROFIS CONSULT
În calitate de: Lector / Consultant Senior
S-a născut în orașul: Bistrița
A absolvit: SNSPA
Înainte, a mai lucrat și ca: organizator de evenimente, trainer, consultant, manager de proiect, mentor pentru voluntari, coacher.
Cartea pe care ar mai citi-o de 10 ori este: Mircea Eliade ”“ Noaptea de Sânziene
Și filmul pe care l-ar mai vedea tot de atâtea ori: Roman Holiday
Din toate atribuțiile unui PR-ist cel mai mult îi place: nu mai sunt PR-ist :), dar îmi place în general ideea de a comunica cu ceilalți;
Și îi cam displace: PR-ul e un domeniu în care am lucrat la începutul anilor 2000 și după a șasea conferință de presă m-am plictisit teribil :). Cred că îmi displace rutina în care ți se pare la un moment dat că intri atunci când lucrezi în PR. Pe atunci se putea inova relativ puțin în PR, așa că am renunțat.
Consideră că cea mai importantă calitate a unui bun PR-ist este: să fie suficient de abil și să nu-și folosească propria reputație pentru a o „salva” pe cea a clientului;
Și că acestui bun PR-ist nu trebuie să îi lipsească: caracterul.
Se spune că este greu să-ți găsești un job în PR, mai ales după ce abia ai ieșit de pe băncile facultății. Dumneavoastră cum ați ajuns să lucrați în acest domeniu și să ocupați actualul post?
Lucram la o companie de avocatură și o colegă mi-a zis că fratele ei caută pe cineva pentru o campanie de PR. Era important pe atunci să fii auzit de existența PR-ului și, specific acelui proiect, trebuia să vorbești foarte bine engleză. Cum îndeplineam cele 2 condiții, m-au acceptat!
Ce sfaturi le-ați da tinerilor aspiranți la o carieră în relații publice?
Să fie siguri că asta e meseria pe care o doresc, pentru că PR-ul înseamnă mult mai mult decât glamour-ul evenimentelor sau conferințelor prezentate în reviste glossy. E fascinant pentru că întâlnești VIP-uri, însă după ce îi vezi că sunt aceeași cei care se perindă la evenimentele pe care le organizezi și, mai ales, după ce trece magia de la început, trebuie să fii realmente dedicat acestei profesii pentru a putea merge mai departe. Munca de PR înseamnă multă documentare, migală, tact, organizare, planificare. Dacă nu ai aceste calități, e bine să te orientezi spre altceva. Mergeți încă din timpul facultății și lucrați ca voluntari pentru a vedea dacă veți fi „inoculați de microb”, apoi decideți în cunoștință de cauză.
Â
Camelia Crișan
Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:



Home

@Camelia Crișan: “Munca de PR înseamnă multă documentare, migală, tact, organizare, planificare. Dacă nu ai aceste calități, e bine să te orientezi spre altceva”.
Hmm. Cam care ar fi joburile unde NU se cer aceste calitati?
Cum se face ca toti oamenii din PR fac sa sune totul aproape perfect ? Ar trebui mai mult pus accentul pe probleme intampinate si modalitati de rezolvare, caci partea buna si frumoasa a lucrurilor se pot citi si in carti. Vreau sa aud un PR-ist spunand ca ” bai e greu, e al naibii de greu, tre sa fi chiar ipocrit in anumite cazuri doar pentru a-ti duce la capat treaba “. E ciudat ca vreau sa aud un adevar tocmai din gura unui PR-ist ?:)
Pt Costin.
Exista multe joburi in care nu se cer aceste calitati – de exemplu in vanzari; insa precizarea mea era in contextul in care munca de PR pare foarte glamouros din afara, si in fapt, nu este asa. De fapt activitatea de documentare are o pondere mai mare decat cele 2 ore cat dureaza un eveniment si poz(n)ele pentru reviste glossy.
Pt. Malkovici
As dori sa-ti dau dreptate si sa adaug ca nu e doar greu ci si plictisitor si plin de rutina pe alocuri. Unii se obisnuiesc, altii nu. :)
Multumesc pentru comentarii si interes :)