Default Albastru Rosu
apPRentice.ro
adevăratul blog de comunicare
RSS
  • Home Page Home
  • Abonează-te
  • Contact
  • Despre blog
  • Fetele de la apPRentice

Twitter, tweet, tweet

Comunicare X.0 Add comments

Cum anul acesta nu scrisesem nimic despre online, rumoarea din blogosferă mi-a atras atenția.

La sfârșitul anului trecut, mai toți bloggerii au întocmit clasamente și sinteze cu privire la evoluția blogosferei în 2008. Impresia generală a fost că anul 2008 a fost unul bun pentru online. Iată că a venit vremea ca aceștia să se lanseze în previziuni pentru anul care a început, iar vedeta discuțiilor este Twitter. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu termenul, Twitter este o rețea socială și o platformă de micro-blogging gratuită, ce oferă posibilitatea de a primi și trimite mesaje (numite tweets), sub formă de update de maxim 140 de caractere. Utilizatorii acestui serviciu pot posta update-uri de pe telefonul mobil sau prin intermediul serviciilor precum TwitterMobile, Tweetie, Twinkle, TwitterFox sau Facebook. Pentru a vă face o impresie și mai clară despre ce înseamnă Twitter, vă pot spune că în septembrie 2008 acest serviciu număra peste 3 milioane de conturi și peste 5 milioane de vizitatori.

Ca de obicei, există păreri împărțite în legătură cu utilitatea și cu posibilitățile acestei platforme: unii sunt împotrivă, iar alții sunt de părere că Twitter și micro-blogging-ul vor fi următorul pas în socializarea online. Desigur, următorul aspect al problemei ce trebuie dezbătut este legat de posibilitatea de promovare a companiilor prin intermediul Twitter și de implementarea unor campanii în această rețea. Deși majoritatea companiilor au dificultăți în a se acomoda cu utilizarea acestui tip de serviciu pentru a-și disemina mesajele, se poate observa efortul de a pătrunde pe canalele neconvenționale de comunicare. Cele mai mari corporații din lume, precum Sony sau CNN, au fost printre primele care au adoptat această nouă metodă de comunicare și printre puținele care o folosesc în mod activ. Firmele din România testează și ele potențialul reprezentat de Twitter, însă nu dovedesc constanță în comunicare și au dificultăți în a-și atrage un număr considerabil de follower-i. Lipsește deschiderea față de consumatori, factor care a determinat succesul considerabil al Twitter în America, acolo unde companiile au înțeles că nu au sorți de izbândă în lipsa unei comunicări veritabile cu publicurile.

Din perspectiva relațiilor publice, Twitter este o nouă șansă dată companiilor de a se apropia de toate categoriile de public pe care le vizează prin comunicare. Twitter-ul poate fi un excelent instrument de comunicare în campaniile de CSR și poate fi utilizat pentru a surprinde tendințele, schimbările de opinie și poate servi la mobilizarea liderilor de opinie în sprijinul unui program de comunicare. Posibilitățile sunt nenumărate, atâta timp cât micro-blogging-ul nu este tratat în mod superficial. Nu este suficientă publicarea unui link sau emiterea unui scurt comunicat sau a unui anunț. Fără dovada unei implicări reale din partea firmei, a companiei sau a corporației, cont-ul de Twitter va fi ”încă un instrument de comunicare” ce bombardează cu mesaje inutile utilizatorii acestui serviciu.

Personal, consider că un specialist în relații publice trebuie să fie conectat în permanență la mișcările din online, fiindcă se anunță o creștere continuă a acestei sfere de comunicare, fapt ce nu trebuie sa surprindă un bun PRist. Da, am și eu cont, însă recunosc faptul că încă mă străduiesc să înțeleg cum funcționează. Un semnal despre importanța acestei platforme este acela că liderii de opinie din toate domeniile de activitate au adoptat acest tip de comunicare și e timpul ca PRiștii să facă același lucru. Așa că, Twitter away!

Sursa foto.

Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:

  1. Breaking news! Micro-bloggingul este dăunător
  2. Ieșeni, sunteți chemați la conferință!
  3. O mică cercetare pe Twitter: PR campaign
  4. Sondaj: reţelele sociale

January 24th, 2009 de Andra Zaharia  
Tags: microblogging, online, social network, twitter

2 Comments to “Twitter, tweet, tweet”
  1. Andreea Marc says:
    25/01/2009 at 13:39

    Intr-adevar, Twiiter este un instrument extrem de folosit de foarte multe categorii de publicuri. Insa, din pacate, la fel cum ai mentionat si tu, el nu este utilizat cum trebuie de majoritatea dintre aceste publicuri. Cei mai multi se multumesc sa scrie cate ceva din 15 in 15 minute facand publice toate starile si miscarile lui, sau efectiv postand un link cu un anunt. De aici vine partea noastra, a PR-istilor, ca altfel nu am avea ce manca, nu? :)

    Reply
  2. Andra Larisa Zaharia says:
    25/01/2009 at 15:42

    Asa e: trebuie sa invatam sa “ciripim” cu folos si sa facem sa devina reala expresia “mi-a soptit o pasarica”. :) Multumim pentru comentariu!

    Reply

Leave a Reply

Click here to cancel reply.

(required)

(required)


  • Promo

    Let’s Do It, Romania!
  • Ne placi?

  • Categorii

    • -apPRentice.ro-
    • Alegorii comunicaționale
    • Campanii comentate
    • Comunicare X.0
    • Cronici de eveniment
    • Do's and Don'ts
    • Noțiuni de bază și tendințe
    • Promovăm, recomandăm, susținem
    • Recenzii de carte
    • Sugestii de film
    • Uncategorized
    • Zona VIP
  • Din arhiva personala

    • Ce au PR-ul și publicitatea în comun în 2009 January 31, 2009
    • Am văzut... WebEvent (part II) March 11, 2009
    • VIPr: Camelia Crișan December 17, 2008
    • Bunul-simț, o practică de mult uitată August 22, 2008
    • Despre jocuri, educaţie şi schimbare socială April 14, 2010
Copyright © 2010 apPRentice.ro
XHTML CSS Log in