Ei bine, dacă ești curios să afli, iată ce am găsit pe site-ul Mensa România, filiala de la noi din țară a societății internaționale ce se ocupă identificarea și punerea în legătură a oamenilor cu un coeficient foarte înalt de inteligență.
Și ca să vă fac un rezumat, pentru că timpul e scurt, duminica aceasta, 22 februarie 2009, la ora 10, este organizată o sesiune de testare pentru a deveni membru Mensa. Timpul este cu atât mai scurt, cu cât pentru a participa la această testare, trebuie să plătiți pănă miercuri o taxă de 25RON în contul: RO25 RZBR 0000 0600 0651 4948 de la Raiffeisen Bank agenția Moșilor.
Care sunt beneficiile? Păi poți să te dai mare că faci parte din cei 2% oameni din lume cu un coeficient foarte înalt de inteligență. Sincer vorbind, sună mai bine decât faptul că faci parte din cei 90% de români care știu cine este Magda Ciumac.
Lăsând gluma la o parte, din păcate, până în momentul de față, se pare că cei 55 de membri Mensa România cam asta au făcut. Vecinii din Bulgaria și Ungaria au fost mai eficienți, și-au strâns peste 600 de membri și desfășoară și tot soiul de activități intelectuale, în principal, cu scopul de a promova valorile intelectuale ale poporului. Să facem un salt la 600 ar fi cam mult și probabil s-ar ridica și semne de întrebare cu privirea la calitatea membrilor primiți. Ideea de ”puțini dar buni” nu mă deranjează deloc, atâta timp cât cei puțini și buni nu sunt în același timp și puțini și leneși. Pentru că atunci s-ar continua starea de somnolență de până acum, doar cu ceva mai multe sforăieli. Câte persoane din România au auzit de Mensa? Răspunsul: mai puține decât ar fi trebuit.
Eu am mers mereu pe ideea: dacă putem să schimbăm ceva, hai să o facem. Potențial există și este exploatabil, așa că de ce nu am profita de el? Niște PRiști în Mensa nu numai că nu ar strica, dar ar fi chiar necesari.
Mai multe detalii despre Mensa România, direct de pe site-ul oficial: http://mensa-romania.ro .
Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:
- PR Forum + LDIR = creativitate socială
- Susținem campania pentru prevenirea cancerului de col uterin!



Home
