Default Albastru Rosu
apPRentice.ro
adevăratul blog de comunicare
RSS
  • Home Page Home
  • Abonează-te
  • Contact
  • Despre blog
  • Fetele de la apPRentice

Frost/Nixon sau Jurnalism vs. PR

Sugestii de film Add comments

Nu știu câți dintre voi și-au petrecut noaptea dintre duminică și luni în fața televizoarelor sau ale computerelor urmărind decernarea premiilor Oscar, dar o bună parte sunt sigură că măcar știți că acestea au avut loc. Frost/Nixon, filmul despre care voi scrie azi, a plecat cu mâna goală, în ciuda celor 5 nominalizări, dintre care, desigur, crema cremelor a fost cea de la categoria ”Best Motion Picture of the Year”. Nu m-am supărat, căci și mie mi-a plăcut mai mult Slumdog Millionaire, doar că PR-ul e și de această dată în curtea americanilor, iar în contextul acestui blog, valorează mai mult decât cele 8 Oscaruri din curtea indienilor (metaforic vorbind).

Povestea din Frost/Nixon este inspirată din realitate, filmul redând seria interviurilor ce au avut loc după scandalul Watergate, între fostul președinte – Richard Nixon, și gazda de emisiuni televizate – David Frost. Scenariul este construit în jurul unui adevărat meci între echipa jurnaliștilor, cu omul lor de vârf – domnul Frost – și echipa PRiștilor, cu omul lor – domnul Nixon. Am putea spune însă că aceștia ocupă postul de portar de fapt, fiind cei nevoiți să prindă direct mingi grele ce se opresc de cele mai multe ori dureros în stomac sau ajung să rupă fileul porții.
Menționez însă că ne aflăm în finala pentru Cupă, nu într-o simplă etapă de campionat și din acest punct de vedere întregul film se poate ambala la două replici superbe dintr-un dialog Frost – Nixon: ”only one of us can win” (Frost) și ”the limelight can only shine on one of us” (Nixon).

Desigur, frumos ar fi ca totul să se rezume la finaluri fericite de tipul ”win-win” . Numai că în viața reală ”happy ending”-urile sunt rare. De cele mai multe ori va câștiga cel care își va face temele cel mai bine. Numai că un lucru pe care nu trebuie să îl scăpăm niciodată din vedere este existența neprevăzutului. Desigur, poți să pregătești de acasa lista cu întrebări, lista cu răspunsuri, să faci o cercetare complexă asupra celui care te intervievează, să te îmbraci frumos, să exersezi pe cât poți în fața oglinzii comportamentul nonverbal, să te prezinți relaxat și încrezător, dar într-un anumit moment să intervină ceva. ”Un ceva” neprevăzut care să dea totul peste cap.

Încrederea în cele promise de celălalt? Un gând frumos, într-adevăr. Închei și un contract pentru a fi sigur că se vor respecta anumite condiții. Ce faci dacă celălalt îl încalcă? Desigur, o să-l dai în judecată, vei găsi metode legale ca să-l mustrezi. Numai că imaginea ta poate fi deja compromisă în acel moment. Vei câștiga bătălia în instanță, dar vei pierde bătălia cea mai importantă. Trebuie să fii pregătit pentru orice. Nixon a fost și a dat primul gol. Dacă a câștigat meciul rămâne să vedeți voi.

Vizionare plăcută!

Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:

  1. Campania ,,De Paște noi nu îi uităm pe vârstnici”
  2. Un site de știri și comunicarea eficientă
  3. Webstock09 – S2P2&P3
  4. Și totuși… eu cu cine votez? Mic exercițiu de comunicare
  5. Ce bine-mi pare c-ai murit!

February 23rd, 2009 de Oana Brătilă  
Tags: frost, interviu, jurnalist, nixon, oscar, PR

Leave a Reply

Click here to cancel reply.

(required)

(required)


  • Promo

    Let’s Do It, Romania!
  • Ne placi?

  • Categorii

    • -apPRentice.ro-
    • Alegorii comunicaționale
    • Campanii comentate
    • Comunicare X.0
    • Cronici de eveniment
    • Do's and Don'ts
    • Noțiuni de bază și tendințe
    • Promovăm, recomandăm, susținem
    • Recenzii de carte
    • Sugestii de film
    • Uncategorized
    • Zona VIP
  • Din arhiva personala

    • PR-istu' și discursu' November 28, 2008
    • Crăciun fericiiit! Ah, e de-abia 18 noiembrie? November 18, 2008
    • Un site de știri și comunicarea eficientă September 28, 2008
    • Întoarcere în timp: Bucureștiul interbelic July 22, 2009
    • New media August 11, 2008
Copyright © 2010 apPRentice.ro
XHTML CSS Log in