Default Albastru Rosu
apPRentice.ro
adevăratul blog de comunicare
RSS
  • Home Page Home
  • Abonează-te
  • Contact
  • Despre blog
  • Fetele de la apPRentice

YouTube, Hulu și … Veoh

Campanii comentate, Comunicare X.0 Add comments

Am citit săptămâna trecută un articol, publicat în revista Money Express, în care se realiza o comparație între marele YouTube și rivalul său Hulu. Care e șmecheria? Că YouTube nu aduce niciun ban, deși are 89,5 milioane de vizitatori lunar, în timp ce Hulu, cu modestul trafic lunar de doar 8,5 milioane, generează profit și din punct de vedere financiar stă mult mai bine.

Hulu.com este un site înființat de NBC Universal și Fox și se bazează pe aceeași idee a videoclipurilor online ca și YouTube, cu singura diferență că tot conținutul publicat este de foarte bună calitate. Cu alte cuvinte, adio filmulețelor de tot soiul postate de utilizatori, bine ați venit conținut legal și claritate de cristal.

Evident, veniturile provind din posibilitatea de a plasa publicitate pe site-ul în cauză. YouTube are mari probleme din acest punct de vedere: pentru firmele de publicitate cea mai mare parte din conținutul site-ului nu valorează nimic, doar 3-4% din clipurile de pe YouTube suportă reclame și nimeni nu este tentat să-și asocieze brandul sau produsele cu diverse filmulețe care practic ar putea fi despre absolut orice. În schimb, Hulu.com stă extraordinar de bine: 100% din clipurile lui suportă reclame, 80% din stream-uri au deja reclame atașate și în cadrul proiectului se experimentează deja cu noi abordări ale publicității în general. În articol sunt oferite două exemple: 1) utilizatorul poate alege între a vedea reclame intercalate într-un spectacol sau a vedea o singură reclamă la început (nu, nu poți scapa de reclame) și 2) utilizatorul poate alege, de exemplu, din trei reclame pentru trei tipuri de mașini, pe cea pe care vrea să o vadă. Avantajele: utilizatorul câștigă un gram de control (tot mai bun decât nimic), iar publicitatea ar trebui să devină mai eficace. Într-adevăr, o astfel de abordare este promițătoare pentru dezvoltarea industriei advertisingului online (și desigur utilă și campaniilor de PR care se folosesc de spoturi tv).

Povestea hulu.com este foarte interesantă, dar acum probabil vă întrebați care e faza cu Veoh. Simplu: este un site în genul YouTube, însă cu un conținut mult mai bun, care până nu de mult putea fi accesat de toată lumea și dintr-o dată a fost…interzis în România. Și în alte câteva țări. Motivul invocat de ei? Afacerile: numărul de utilizatori din țara noastră (și din toate celelalte regiuni în care Veoh „is no longer available”, cum ar fi Indonezia, Malaysia, Chile, Arabia Saudită, Republica Dominicană, Brazilia, Argentina, Jamaica, Costa Rica, Venezuela, Guatemala sau Puerto Rico) nu era suficient de mare și consumau prea multe resurse… Dar mie îmi sună a discriminare. Și timp de o săptămână după ce am văzut pentru prima oară mesajul ăsta – „Veoh is no longer available in ROMANIA. If you are not in ROMANIA or think you have received this message in error, please go to veoh.com and report the issue” ”“ am fost furioasă pe toată echipa lor, pe toate argumentele și discuplările lor și pe toată situația asta pentru că până în acel moment îmi imaginasem că pe Internet nu există granițe…

Și încă o surpriză: hulu.com este deocamdată disponibil doar în SUA…

  • Share this on Facebook
  • Tweet This!
  • Subscribe to the comments for this post?

Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:

  1. Ad-Lot.com. Interviu cu „tăticul”
  2. The fun theory
  3. Partea întunecată a rețelelor sociale – grupurile de „haters”
  4. Consumator obosit? Să-l atacăm cu niște reclame
  5. Managementul crizelor pe rețele sociale: Cazul Paperchase

March 18th, 2009 de Adina Tudor  
Tags: advertising online, discriminare online, hulu, hulu.com, no longer available, publicitate online, veoh, veoh.com, youtube, youtube.com

4 Comments to “YouTube, Hulu și … Veoh”
  1. malkovici says:
    18/03/2009 at 23:25

    nici Hulu nu e disponibil in Romania din pacate. Doar in SUA stiu eu .

    Reply
  2. Adina Tudor says:
    18/03/2009 at 23:34

    Dap, intr-adevar. Dupa cum spuneam, inca o surpriza “placuta”. Dar macar tipii astia promit ca vor rula hulu si in alte tari de indata ce rezolva problemele juridice cu drepturile de difuzare…

    Reply
  3. Shumi says:
    27/03/2009 at 16:10

    Nu cred ca drepturile de difuzare sunt cele care cauzeaza aceasta indisponibilitate ci faptul ca momentan reclamele au ca target populatia SUA.

    Reply
  4. Adina Tudor says:
    27/03/2009 at 20:45

    Da, mai mult ca sigur, dar asta e ceea ce au declarat ei oficial:) Cred ca si Veoh are cam aceleasi planuri, “utilizarea optima a resurselor” e doar bla bla…

    Reply

Leave a Reply

Click here to cancel reply.

(required)

(required)


  • Promo

    Let’s Do It, Romania!
  • Ne placi?

  • Categorii

    • -apPRentice.ro-
    • Alegorii comunicaționale
    • Campanii comentate
    • Comunicare X.0
    • Cronici de eveniment
    • Do's and Don'ts
    • Noțiuni de bază și tendințe
    • Promovăm, recomandăm, susținem
    • Recenzii de carte
    • Sugestii de film
    • Uncategorized
    • Zona VIP
  • Din arhiva personala

    • Olimpiadele Comunicării feat. WTF May 21, 2009
    • Au nevoie jurnaliștii de PR-iști? September 13, 2009
    • VIPr: Mona Ardeleanu December 3, 2008
    • Am văzut... "Lorzii străzilor" și prietenii lor celebri October 2, 2008
    • Jocul cu piese de domino May 4, 2009
Copyright © 2010 apPRentice.ro
XHTML CSS Log in