…campanii care par a fi soluția la criză. Pentru că e nevoie de mai puțini bani ca să creezi interes și să obții rezultate pentru un client pe Internet, decât folosind media tradiționale. Răzvan Căpățînă (Google Advertising Professional) ne-a vorbit despre puterea CRM – customer relantionship management -, dezvăluindu-ne părerea lui Owen, conform căreia CRM-ul este de fapt marketing direct făcut în mod repetat pe clienți. Gândiți-vă numai la diferența dintre un telefon de ziua clientului, prin care i se oferă o promoție disponibilă exclusiv acestuia și unui prieten (exemplul lui Răzvan Căpățână) și spamurile agasante pe care le primim în mod normal.
Prin CRM putem afla preferințele clienților, îi putem transforma în forță de vânzări – ce poate convinge mai mult decât părerea mai multor oameni care au folosit produsul sau serviciul pe care tu îl vrei? Și îi facem să se simtă importanți. CRM nu înseamnă doar eficiență pe termen scurt și costuri mari – pentru că atragerea unui client nou are un preț de 7 ori mai mare decât menținerea unuia vechi. Ni s-a oferit exemplul Toyota, care direcționează un sfert din buget către clienții proprii, iar 60% dintre aceștia optează pentru o a doua mașină Toyota. Mai mult, se pare că ei “fură” de 6 ori mai mulți clienți decât pierd.
Webstyler a prezentat, prin Bogdan Nițu – Managing Director, campania Lumea fără Zero, care a însemnat transformarea userilor în mini-agenți 007 pentru 2 săptămâni. Quest-uri dificile și o miză atrăgătoare – o excursie de 3 zile la Londra pentru 2 persoane, iată ce a făcut din campanie un succes și o adevărată interacțiune de tip engagement. Misiuni live-video, articole, Google Maps, rețele sociale, bloguri (un blogger chiar a câștigat trafic generos prin postarea parțială a indiciilor misiunii), avem exemple de metode care au reușit să transforme această inedită campanie într-o experiență mult superioară unui simplu joc. Reacțiile utilizatorilor au fost dintre cele mai variate – puteți vedea comentariile din articolul meționat mai sus, pe care realizatorii campaniei au decis să le “lase libere” pentru a crește suspansul și interesul -, iar implicarea a fost foarte puternică, existând și situații de deep engagement, în care oamenii au luat jocul mai în serios decât era inițial gândit.
Mai departe, Ionuț Oprea (Director Executiv IAB)” a povestit despre bunele practici pe care asociația încearcă să le impulsioneze pe Internet. IAB reprezintă un efort sindicalizat pentru sprijinirea dezvoltării industriei de Internet românești. Ei oferă atât standarde legate de display advertising sau email marketing, cât și recomandări, îmbinarea având scopul de a face companiile și brandurile responsabile pe Internet. Schimbarea poate veni și de la noi – de câte ori aveți o reclamație legată de un banner care nu poate fi închis sau are sunet implicit, de exemplu, puteți scrie la standarde arond iab-romania.ro. Sesizările primite până acum au fost rezolvate, ele estompându-se în 2 luni. În principiu, numai membrii sunt obligați să respecte aceste standarde, însă o companie interesată cu adevărat de clienții săi va ști să profite de măsurile de precauție propuse de IAB pentru a minimiza riscul de a deveni agasanți pentru potențialii consumatori. Este foarte important faptul că standardele și recomandările sunt într-un permanent update, ca exemplu, definiția spamului fiind dezvoltată mereu de useri prin continua modificare a doleanțelor, dar și prin renunțarea la anumite exigențe în ceea ce privește informația din emailurile de reclamă.
Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:
- Cumpărăturile online
- Corectitudinea în lumea știrilor
- Sondaj: reţelele sociale
- CNSC, Ziua 3, Workshop iLeo
- Robotul jurnalist



Home