CNSC, Ziua 2, Social Networking – agora digitală

Aș sintetiza discuțiile de azi prin prisma semnificației pe care o au rețelele sociale în viața noastră: aceea de adjuvant al vieții reale sau posibilitatea de a avea o viață virtuală complet diferită de cea adevărată. Mi s-au părut foarte interesante aceste două perspective care s-au conturat din discursurile vorbitorilor.

Pentru a ilustra prima ipoteză, Adrian Alexandrescu (Managing Director Interactions) a susținut că rețelele sociale trebuie privite în contextul vremurilor exponențiale în care trăim (cel mai bun argument este filmulețul care ne-a fost prezentat și pe care îl puteți vedea aici) – ele devenind modalități de a-ți face prieteni, de a recruta – LinkedIn – sau de a fi, pur și simplu, în trend. Prin urmare sunt auxiliare vieții noastre de zi cu zi.

Dintr-un material și mai interesant, făcut tot de cei de la Fischbowl, am putut vedea că recalcitranța în ceea ce privește evoluția nu este deloc benefică pentru umanitate. Ca atare, problema nu se pune în termeni de “vom fi copleșiți de toate aceste dezvoltări rapide”, ci în termeni de “cum să facem să ținem pasul”. Educația poate foarte bine să se folosească de noile tehnologii, ba chiar să contribuie la dezvoltarea lor și la continua îmbunătățire a modului în care trăim, iar succesul ține de cât de bine ne adaptăm.

În acest context, nu mai are rost să ne întrebăm dacă să facem advertising pe rețele sociale, ci cum să facem asta. O importantă regulă este ca “reclama” să facă exact ce așteaptă utilizatorii de la o rețea – să apropie oamenii. Abuzul este interzis :), pentru că duce la ignorarea mesajului pe care vrem să îl transmitem.

Aura Tatu, coordonatoarea Virtual Romania pe SecondLife, crede că avatarurile pe care le putem crea pe această platformă, prin substanțiala diferență pe care o au față de profilurile cu poză și informații text obișnuite, duc la crearea de identități virtuale mult mai ușor de “îmbrăcat”. Nu mai este relevant dacă avatarul tău nu îți copiază trăsăturile din viața reală, ci este o proiecție a dorințelor și viselor tale. Pentru un advertiser nu este important cum arăți în realitate și ce faci, ci cum te percepi, pentru că obiceiurile tale de consum sunt mult mai legate de viața psihică.

Avatarul este un decodor al personalității tale, iar studii psihologice amintite de Aura Tatu au descoperit că identificarea cu avatarul are efecte pozitive în viața reală. Se pare că tinerii nu spun “avatarul meu”, cum o fac cei mai în vârstă, ci spun “eu” când se referă la identitatea lor virtuală. Pe SL ești activ, comunici, practic ai parte de un training pentru viața reală. Aplicațiile educative pentru copii stimulează inteligența, iar cipurile introduse în corp de care suntem atât de speriați reprezintă, pentru Aura, modalități de a face corpul să funcționeze mai bine, nu de a-l controla. Practic, Second Life-ul pare a avea efecte puternice asupra “first life-ului”, dar nu acele efecte care ne sunt prezentate în mod obișnuit – stoparea relaționării interpersonale, izolarea, sedentarismul.

O perspectivă proaspătă, cel puțin pentru mine. Este adevărat că și atunci când completăm un chestionar, de exemplu, ceea ce vrem să fie percepută este persona, nu persoana noastră. Atunci de ce nu am accepta relevanța acestei persona pentru viitor? Există bloggeri care, scriind, și-au descoperit un real talent de jurnaliști (ca să amintim și de “disputa” de ieri), și se pare că au existat cazuri în SL în care cineva a fost angajat drept creator de modă datorită originalității avatarului. Cine vrei să fii poate deveni, iată, mai relevant decât cine ești. Așa cum telefonul mobil nu a înlocuit comunicarea verbală, ci doar a upgradat-o, așa cum faptul că la conferință posibilitatea de a trimite SMS-uri pe ecranele digitale nu a suplinit întrebările puse din sală (exemplele Aurei), se pare că nici lumile virtuale nu sunt premisele unor viziuni ale viitorului atât de sumbre cum s-ar părea. [Unul din invitații de ieri are un post foarte bun pe această temă.]

Cezar Bădescu, scriitor și blogger, ne-a vorbit despre problema libertății și a regulilor în spațiul internautic. Deși inițial a preferat să nu intervină în moderarea comentariilor pe blogul personal, a ajuns la concluzia că era nevoie de acest lucru. Libertatea trebuie să existe până la punctul în care  dăunează celorlalți. Certurile pe forumuri sau pe secțiunile de commenturi nu fac decât să îndepărteze ceilalți useri, care nu sunt implicați. Moderarea nu este o cenzură,, pentru că ea vizează injuriile și atitudinile negative care deranjează utilizatorii. Un exemplu dat a fost cel al ziarului Gândul, care a “lăsat la liber” comentariile, iar traficul a scăzut.

Veaceaslav Chicu, administrator Neogen și proprietar MyHost, a continuat discuția despre moderare, spunând că rețelele sociale sunt create pentru a produce bani, iar agresivitatea de pe Internet “sperie” advertiserii și chiar userii. Iar comentariile negative pot defăima brandurile, existând și situații în care se percep taxe pe anumite platforme pentru a elimina vorbele urâte despre un produs sau un serviciu. Răspunzând întrebărilor din sală, Veaceslav Chicu a afirmat că rețelele de tip Noi2 sau Bestjobs au în jur de 20% useri activi, “dependenți”, iar pasiunea românilor pentru scandaluri de tip OTV are rădăcini în lipsa de libertate a presei de până în anii ‘90, care a dus la primirea senzaționalismului cu o atracție care a rămas decisivă pentru industria presei și televiziunii.