Dacă zilele astea vă simțiți sufocați de căldură, de mitocănie urbană, de indolența funcționarilor publici sau dacă vă pune criza bețe-n roate, iată că mai există și manifestări frumoase, ca o gură de aer curat. În peisajul irespirabil din ultima vreme și-a făcut loc ediția 2009 a Galei Societății Civile, un proiect pe care îl respect enorm și care capătă, în fiecare an, tot mai multă vizibilitate.
Pentru cei care nu știu, Gala Societății Civile este un proiect care se ocupă de promovarea sectorului non-profit din România și cu acordarea de premii celor mai merituoase inițiative din acest domeniu. Plecând de la această premisă, Gala Societății Civile cuprinde o competiție anuală între proiecte non-profit și organizații non-profit, burse de voluntariat, campania „Adoptă un ONG” și, mai nou, proiectul pilot „Comunicatori pentru societatea civilă”. Susțin acest proiect datorită sprijinului pe care îl oferă în consolidarea societății civile românești, o sferă care ne poate fi de folos în îmbunătățirea mediului și modului de viață, altfel decât prin lucruri de natură materială.
Anul acesta, ediția a VII-a a Galei Societății Civile s-a desfășurat între 2 martie și 10 mai, festivitatea de acordare a premiilor având loc pe 20 mai, la Ateneul Român. Â Iar decernarea premiilor a fost o cursă lungă, fiindcă lista de câștigători a fost foarte mare, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Acești „oameni buni”, așa cum i-au numit organizatorii galei, sunt dovada vie a faptului că se poate, chiar și la noi, să faci bine și să ajuți. Sunt bucuroasă că numărul lor e din ce în ce mai mare, fiindcă acest fapt demonstrează că mentalitatea începe să se schimbe, iar interesul pentru a schimba în bine lumea în care trăim trece dincolo de nivelul declarativ.
Deși în multe dintre țările occidentale a lucra într-o organizație non-profit nu mai este de mult o curiozitate, în România încă acest sector de activitate se dezvoltă anevoios, mai ales din cauza lipsei de sprijin din partea autorităților, care preferă să investească și să susțină consolidarea sectorului comercial privat. Însă sectorul non-profit poate face mai multe pentru fiecare dintre noi decât sectorul privat și cel public la un loc. De ce spun asta? Fiindcă în organizațiile non-profit se manifestă adevărata implicare, din pasiune, din dăruire pentru o cauză, ceea ce dă posibilitatea oamenilor simpli de a-și susține interesele și le oferă o cale de a se susține reciproc. Iar spiritul solidarității are nevoie de un „lifting” urgent la noi în țară. De aceea Gala Societății Civile este atât de importantă, fiindcă ea ne arată că societatea civilă românească există și are o voce puternică, frumoasă. E România așa cum ne-o dorim și pe care o putem construi împreună. Și chiar dacă sună idealist, sunt convinsă că doar visele mari ne pot face suficient de puternici pentru a lupta pentru ele.
Pentru tinerii comunicatori, sectorul non-profit este o șansă ideală de a se implica activ într-un proiect, iar oportunitățile de învățare sunt enorme. În cazul unei organizații non-profit șansele de a face cafele pe durata practicii sunt foarte mici, deoarece întotdeauna este nevoie de o mână de ajutor, și nimic nu este mai entuziast și plin de idei ca un tânăr student sau o tânără studentă la comunicare! Așadar, sfatul meu este ca unul dintre stagiile voastre de practică să fie la o astfel de organizație, cu care aveți chiar șansa de a participa și de a câștiga o distincție în cadrul Galei Societății Civile. Să fim și noi „oameni buni”, mai buni decât suntem acum, mai buni în fiecare zi!
Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:



Home
