Aseară s-a desfășurat prima dintre cele două semifinale ale Eurovisionului…știți voi, concursul acela în care toată lumea își votează vecinii de graniță, pardon, melodia preferată. Iar cum anul trecut a câștigat Rusia, anul acesta ea s-a ocupat de organizare. Și a profitat de ocazie ca să se mai umfle nițeluș în pene. Adică să-și promoveze imaginea de țară, desigur.
S-o spun pe aia dreaptă, din punct de vedere tehnic, au făcut o treabă foarte bună: scena este splendidă, de fapt întreaga locație este foarte frumoasă. Prezentările țărilor participante sunt drăguțe, cei doi prezentatori ai evenimentului sunt acceptabili. Doar programul evenimentului m-a cam îngrijorat un pic.
Și au fost două lucruri, pe care eu le-aș clasifica drept „ciudățele” în lipsă de alt termen, în programul de aseară. Prima chestiune, care poate trece lesne drept „laudă de sine”, este prezentarea victoriilor Rusiei din anul 2008 (mai precis, Eurovision, Miss World, și două victorii importante în sport, fotbal și hockey). Da, presupun că din punct de vedere moral nu este nimic greșit în a-ți etala victoriile, dar gestul în sine mi s-a părut cam ostentativ.
Al doilea lucru, destul de neobișnuit, a fost aducerea corului armatei pe scenă. Deși soldații au fost însoțiți de un ansamblu de dansatori, impresia creată de uniformele militare a fost destul de deranjantă, cel puțin pentru mine. Iarăși, eu l-am perceput ca un gest ostentativ. Da, corul armatei este popular la ei în țară, dar oare doar din acest motiv a fost chemat la Eurovision? Sau Rusia încearcă de fapt să spună altceva?
Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:
- ARCA – sau comunicarea riscului
- YouTube, Hulu și … Veoh
- Tu pui preț pe cultura română?
- PR&Ad Fair (târgul)
- SUA, România și Facebook-ul



Home
Stii, vorbeam cu o prietena si noua ni s-a parut ca a fost foarte interesant cum au facut acolo o adevarat desfasurare de forte a “simbolurilor” Rusiei: cazacii, corul armatei si chiar si Tatu, de care nu s-au dezis din cauza scandalului de care au avut parte, ci le-au integrat frumusel in vitrina de lucruri care ii fac cunoscuti in lume. Plus Vodianova, “Cenusareasca de pe Volga”, care iarasi e un mare plus pentru brandul lor.