”La pătrat!” zicea Domnul Problemă odată demult, arătând suav către cameră patru degete. Spre norocul nostru, cum totul are loc (MÃINE!) în cadrul PR Tea, putem vorbi deja de PR la cub și să arătăm liniștiți trei degete. Bun, dar discuția nu este despre degete, ci, după cum ați observat deja, despre PR. Și iată cum am spus deja de 5 ori PR. Oups, s-au făcut 6.
Știm deja faptul că relațiile publice nu se bucură încă în România de notorietatea de care ne-am dori să se bucure. Cunoaștem și veșnicile probleme cu care ne confruntăm atunci când spunem că vrem să dăm, că suntem sau că am terminat facultăți de comunicare și relații publice – ”Ce e aia?” sau, și mai trist, ”Păcat…”. Ei bine, dacă reușești să treci peste acest hop și să faci cunoscută meseria de PR-ist, mai trebuie să o faci să fie și plăcută. Apoi să faci ca lumea să o dorească și să-i înțeleagă necesitatea. Din fericire există și o categorie de persoane care au reușit să ajungă în acest punct. Numai că atunci intervine o altă problemă – de ce ar alege agenția ta și nu pe cea a vecinului?
Mi-am adus aminte de o conferință la care am participat acum câteva luni, organizată tot de PRIME, din cadrul PR&Ad Fair. La un momentdat, un tânăr din sală a adresat o întrebare celor ce veniseră în calitate de speakeri – Crenguța Roșu (DC Communication), Ana-Maria Constantinescu (GMP PR) și Andrei Borțun (Millenium). I-a întrebat cum și-ar promova propria agenție în cateva cuvinte. Practic le-a cerut să-l convingă să aleagă agenția lor. Recunosc, s-a văzut experiența fiecăruia. Crenguța Roșu a răspuns impecabil, în condițiile în care a fost prima care a luat cuvântul și nu a avut timp să pregătească ceva, în timp ce mai tânărul Andrei Borțun și-a găsit cu greu cuvintele.
Ediția din iunie a PR Tea își propune să dezbată problema PR-ului nu atât pentru PR, cât pentru agențiile de relații publice. Inevitabil însă se va trece și prin etapele anterioare pe care le-am enumerat mai sus. De data aceasta invitații vor veni însă pregătiți. Să vedem ce va ieși. :)
Iată și mesajul pe care vi-l transmit prietenii noștri de la PRIME, organizatorii evenimentului:
”Poate te-ai găsit vreodată în fața unui formular de înscriere în care ți se cerea să îți prezinți calitățile, să te descrii în câteva cuvinte, să spui de ce te-ar alege pe tine și nu pe altul. Atunci mai mult ca sigur știi cât de greu este să-ți faci reclamă singur. Știm că cei care lucrează în agenții de PR sunt buni în a-i consilia pe alții, dar cum stau lucrurile când vine vorba de ei înșiși? La urma urmei se zice că cizmarul umblă mereu desculț…. Oare e valabil și pentru PR?
Află de la invitații noștri: Larisa Petrini (PR Director, Saatchi & Saatchi) și Anca Rancea (PR Manager, Leo Burnett Group) ce presupune să faci PR pentru o agenție de PR.
Cât de greu este să identifici problema în propria grădină, dar mai ales să o rezolvi? Care este imaginea ce te avantajează și cum o menții?
Te așteptăm la sub_Cărturești, marți, pe 30 iunie, la ora 19:00 la PR Tea unde vei afla direct de la specialiștii din agenții răspunsurile la toate întrebările tale!
Nu trebuie să ratezi ultima ediție a acestui sezon!
Înscrierile se fac la adresa prtea_inscrieri@yahoo.com până pe data de 30 iunie.”
Oare agențiile de PR au un departament special de PR? :P
Ne vedem mâine la ceai!



Home
