Home
I’ve lied to men who wear belts. I’ve lied to men who wear suspenders. But I’d never be so stupid as to lie to a man who wears both belt and suspenders. – How’s that again? – You strike me as a cautious man. (Charles Tatum)
Un ziarist (interpretat de Kirk Douglas) care scoate știri din piatră seacă („If there-s no news, I-ll go out and bite a dog”), dar are probleme în a-și menține locul de muncă din cauza unor scăpări de factură morală (cauzează un proces de calomnie, se implică într-o relație adulterină și are probleme cu alcoolul), dorește o nouă șansă de a lucra în branșă, în speranța că va da din nou lovitura și se va putea întoarce la câștigurile și faima pe care obișnuia să le aibă. El apelează la Boot, șeful unui ziar din Albuquerque, un orășel mult prea mic pentru pretențiile lui Charles Tatum. Domnul Boot are ca slogan „Tell the truth”, însă cel al lui Tatum pare a fi „Good news is no news.” Două tipuri diferite de jurnaliști, care ajung să se înfrunte către finalul filmului.
Pentru Tatum, atâta timp cât poți să produci o știre bună, nimic nu mai contează. Trăiește pentru poveștile care au captat paginile ziarelor, iar discursul său este presărat cu titluri de posibile articole. Personajul dă și lecții de ziaristică: oamenii sunt mai interesați de povestea unui singur om, cu care se pot identifica, decât atunci când li se prezintă o cifră abstractă, care nu îi implică în mod direct.
După un an, lipsa de subiecte interesante aproape că îl face să își piardă speranța, dar șansa apare din senin. Descoperă întâmplător un om prins într-un munte din vechiul așezământ indian din Escudero. Chiar și în mijlocul unei drame umane, Tatum se gândește la capturarea întâmplărilor în fotografii și la variante cât mai picante de abordare a poveștii. Deja „scrie” articolul, înainte să iasă din peșteră. Și calculează de cât timp ar avea nevoie ca să atingă performanțele lui Floyd Collins, un câștigător al Premiului Pulitzer pentru acoperirea unei întâmplări asemănătoare.
Dar nu se mulțumește cu prezentarea faptelor, ci pune la cale o mașinărie capabilă să îi producă ce își dorea atât de mult. „I don-t make things happen, all I do is write about them” este un dicton care nu se mai aplică, mai ales atunci când un articol de primă pagină este tot ceea ce contează. Siguranța și chiar viața celui blocat în peșteră sunt mai puțin importante decât amânarea finalului poveștii pe durata a cel puțin 7 zile. O adevărată mafie menită să-i asigure ziaristului monopolul asupra informației; toți se înfruptă din nesperatul ghinion, iar puținelor persoane care detectează că ceva este, totuși, în neregulă, li se închide gura.
Călători în drum spre destinația de vacanță se opresc în Escudero, fascinați de spectaculosul situației. Nici ideea unui mic-dejun în familie la locul faptei nu pare să le pună o dilemă morală. Tatum încearcă să o convingă pe soția celui imobilizat că toți au de câștigat din întâmplare: Leo va fi salvat (nimeni nu avusese curajul să intre după el, până la sosirea ziaristului), el va avea povestea mult-dorită, iar Lorraine va scăpa de viața searbădă pe care o ducea în micul orășel. Mai mult, ca să-și asigure exclusivitatea, Tatum promite să-l transforme pe șerif într-un erou local, perfect pentru a putea fi reales în funcție.
Curând, totul devine o adevărată industrie: crește substanțial numărul clienților magazinului și benzinăriei pe care familia Minosa le administra fără prea mare profit, se pune taxă de intrare pentru vizitatorii așezământului (taxă ce nu exista înainte), chiar și un carnaval se stabilește în mica așezare, iar cântecele scrise special pentru Leo au mare priză la publicul din ce în ce mai numeros de la fața locului.
Un adevărat spectacol menit să îl readucă pe Tatum în linia întâi a ziariștilor se desfășoară În Escudero. Un om îngropat de viu a cărui agonie se prelungește de dragul tirajului ziarelor și al banilor. Numai că atunci când viața îi este într-adevăr în pericol, încercarea lui Tatum de a reveni la planul inițial de salvare ridică întrebări în privința deciziei de a fora prin vârful muntelui. Ce decizie va lua jurnalistul ahtiat după recunoaștere? Cum va putea răspunde pentru ceea ce a făcut?
