
24 noiembrie 2009 – Orașul citește.
Biblioteca a coborât la metrou. Un proiect foarte interesant (lansat de civika.ro), care reușește să ia oamenii din fața calculatorului și să îi facă să împărtășească și altora din pasiunea lor pentru citit. Buna dispoziție, generozitatea și optimismul sunt cuvintele cheie ale “lecturilor urbane”. După estimările lui Adrian Ciubotaru, se pare că am fost cam 150 de oameni, iar numărul de cărți împărțite a fost de aproximativ 350. Promițător!
Am citit și am oferit cărți (de la Cotidianul, British Council și din donații personale), totul ca să stimulăm oamenii să citească, la rândul lor, și să zâmbească. A funcționat! Un spațiu de tranziție între locurile în care ne desfășurăm activitățile zilnice a fost transformat, pentru o seară, într-unul plin de voie bună. Mi-a plăcut să citesc pe fețele oamenilor uimirea la vederea unui număr atât de mare de oameni lecturând în același timp, apoi surpriza plăcută în momentul în care cineva le oferea o carte. Și cum să nu simți că ceva deosebit se întâmplă când vezi jumătate dintre oamenii din vagon cu o carte in brațe? Poate așa metroul nu va mai fi un loc de pierdut timpul, ci și unul în care te poți simți bine.
Povești frumoase despre reacțiile oamenilor mai găsiți aici, aici (bonus: un filmuleț cu întreg metroul “ocupat” de voluntari, la capăt de linie, în așteptarea călătorilor de la stațiile următoare) și aici. În vagonul nostru, o carte i-a fost oferită unui bunic, pentru nepotul lui, care l-a asigurat că nu o s-o deschidă, dar n-a rezistat tentației decât o stație. Se pare că un mesaj se transmite cel mai bine prin exemplul personal.
Avem și poze de la Edi Enache și Sorin Rusi – plus Oana și Andra în interviu ;).
Â
Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:
- (Am pierdut) Bookfest 2009
- PR Trend ”“ ce e nou în asta?
- Marți mergem la #lecturiurbane
- Relațiile publice și publicitatea online
- Din seria „Tânăr și neliniștit”



Home
si nu ati stiut sa ma trageti de maneca? :P
Offtopic – fara diacritice in numele meu…Sorin Rusi asa se scrie asa se pronunta:D…In rest felicitari, frumos interviul…
Mishto si poza ta, mishto si ideea lor! la cat mai multe dintr-astea, pt ca avem nevoie.
Sorin, ne cerem scuze. Eu iti sugerez sa-ti construiesti un brand: My name is Sorin Rusi, cu S nu cu ș. :)
Ah, da, scuze :) Stiu ca ne-ai mai atras atentia odata :)