
Ceaiul bun de la Cărturești și PR-ul se degustă nu doar la București, ci și la Iași, acolo unde cei de la Prime au ajuns la a doua ediție a PR Tea. Mixul inconfundabil de practică și teorie pe care numai un ceai cu specialiștii în PR îl poate da s-a dovedit a fi o rețetă de succes, ajungând în București la a 16-a ediție. În Iași, domeniul este mai slab dezvoltat, de aceea evenimente de acest gen sunt necesare pentru a întări legătura dintre profesioniști și “învățăcei”, pentru a clarifica rolul și necesitatea PR-ului, dar și pentru a contura idei despre câteva dintre instrumentele și tehnicile specifice.Â
Pe 9 decembrie se discută despre PR KIT-ul organizării de eveniment cu Ovidiu Chițovanu, Executive Director FRONT PAGE Communication și Geo Diaconescu, organizator independent de evenimente, iar întâlnirea are loc în librăria Cărturești din incinta Iulius Mall, între orele 19.00 și 20.30, adresându-se atât studenților și masteranzilor de la Comunicare și Relații Publice din Iași, cât și celor din domenii conexe.
Dacă vrei și tu să afli lucruri interesante despre organizarea de evenimente, completează formularul de înscriere pe care îl găsești pe blog, apoi trimite-l la prteadeiasi@primeiasi.ro până sâmbătă, 5 decembrie.

Â
Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:
- Ateliere de practică pentru comunicatorii ieşeni
- Ieșeni, sunteți chemați la conferință!
- De ce 4 iulie bate 1 decembrie?
- Primăvara vine cu târguri educaționale
- Concurs de relații publice pentru studenții din Iași



Home
cand ajunge evenimentul si in carturesti sv?
Evenimentul este marca Prime, nu Carturesti, asa ca ar trebui sa existe o filiala Prime in Suceava.
Pacat ca cei implicati in organizarea de evenimente, dar nu mai sunt studenti, nu pot participa. Cred ca ar fi prins bine prezenta/parerea celor care practica deja asta. Poate la anu si cei de la Iasi vor fi putin mai deschisi…la cap si la noi experiente :)