Home
“I work for another company that lends me out to pussies like Steve’s boss, who don’t have the balls to sack their own employees.”
Când ai un job care presupune să-i lași pe alții fără loc de muncă, nu poți fi altfel decât un cinic care nu mai este afectat în niciun fel de neplăcerile provocate celor din fața ta, oameni cărora tocmai le-ai pasat un dosar impersonal ce le arată direcția pe care ar trebui să o ia viața lor din acel moment. Ignorarea suferinței celor concediați atât de brutal este cu atât mai ostentativă cu cât omul care o face, Ryan Bingham, se identifică atât de bine cu job-ul lui, încât viața trăită din avion în avion, din hotel în hotel, cu un simplu rucsac pe post de “depozitar” al tuturor posesiunilor materiale, a devenit pentru el o filozofie. “Unpacking your backpack” se numesc seminariile motivaționale în care militează pentru un stil de viață “light”, fără responsabilitatea unei familii, a unei case, fără atașamente inutile care nu ne lasă să fim cu adevărat liberi.
Cinismul se amplifică atunci când tocmai postul lui Ryan e în pericol de a dispărea, ca urmare a sugestiei unei noi (și foarte perseverente) angajate de a realiza concedierile prin intermediul unei camere web. Sigur că acesta e doar începutul unei povești siropoase în care protagonistul are parte de experiențe revelatoare ce îi vor schimba modul de a-și reprezenta scopul în viață (în dulcele stil american, desigur) și de a-și dori un rucsac plin și relații semnificative.
Cuvinte precum downsizing și outplacement sună, parcă, și mai sarcastic în condițiile actualei situații economice mondiale, iar efectul este amplificat de legătura strânsă dintre dramele disponibilizării și conflictele interioare ale personajului principal. Filmul exemplifică lăcomia corporațiilor care tratează angajații ca pe simple active ale companiei, dispensându-se rapid de ele atunci când nu mai sunt necesare, precum și ironia existenței unor astfel de firme-mercenar care “taie și spânzură” în numele angajatorului.
Surprinde și insolența simplificării întregului proces de concediere până la punctul în care nici cheltuielile făcute cu deplasarea nu mai sunt acceptabile pentru firma intermediară (prin urmare, oamenii nu vor mai beneficia nici măcar de o simplă interacțiune umană într-un moment atât de dificil, după ce că, oricum, compania care îi angajase aducea un străin să le dea vestea proastă).
Și ce “învățăm” de aici? Că lucrurile care contează rămân profitul, optimizarea cheltuielilor, tipizarea până la extrem a proceselor – practici care nu dau semne de dispariție.
Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:
