Comunicarea în situații de urgență – Chile și Hawai-i

Îmi pare rău că trebuie să încep seria posturilor mele cu un subiect atât de trist, dar în același timp, îmi pare bine pentru că ceea ce vă povestesc în continuare poate să ajute pe viitor la salvarea a mii de vieți. Pe 27 februarie 2010, în Chile a avut loc un devastator cutremur cu magnitudinea de 8.8 grade pe scara Richter.

Eforturile de comunicare declanșate ca urmare a cutremurului, în timp real, sunt fără precedent în astfel de situații de urgență, mai ales eforturile de informare și prevenire a posibilelor dezastre anunțate ca urmare a valului tsunami ce a traversat Pacificul cu viteza unui avion comercial. După cum spuneam și pe Twitter în seara respectivă, nu știu ce e mai grav: imprevizibilul sau anticipația inevitabilului, deși tind să cred că informația primită în timp util ajută enorm la diminuarea efectelor și reducerea pagubelor produse de catastrofe naturale sau antropice. Deși eforturile de comunicare post cutremur în Chile și pre valuri Tsunami în Hawai’i sunt extraordinare,dezastrele naturale creează și lasă în urmă panică, haos și dezorganizare socială.

Oamenii au fost avertizați de pericol și sfătuiți cum să acționeze prin toate canale fizice: forțe de ordine și echipe de intervenție, sirene, lumini, dar mai ales prin canalele mass media și cele social media, unde feedback-ul s-a văzut în timp real. Eforturile administrațiilor locale și a mass media tradiționale de a emite neîntrerupt și de a utiliza live streaming – cât mai interactiv – pe canale social media, pentru o rapidă și eficientă diseminare a informațiilor, demonstrează timp și viteză de reacție excelente, pregătire minuțioasă a planurilor de acțiune în astfel de situații, și totodată gândire și implementare proactivă, calculată și direcționată.

Cel mai impresionant de observat a fost coagularea eforturilor și informațiilor în puncte cheie pe internet. Astfel, la nici două ore după declanșarea avertismentului de tsunami la 4 dimineața, ora HI, site-ul http://www.hawaiitsunami.com/ era operațional și cuprindea linkuri către toate celelalte pagini oficiale cu informații utile, live stream al unui canal local, precum și feedul de twitter pentru hashtagul special creat, unde oamenii să poată comenta evenimentele în timp ce acestea se petreceau. Site-ul se adresa cu precădere turiștilor de pe cele 5 insule care, însumați, egalează și adesea depășesc numărul localnicilor și care, în marea lor majoritate, nu mai fuseseră confruntați cu astfel de valuri periculoase, fiind cei mai predispuși să intre în panică.  S-a încercat ca informarea lor să fie cât mai completă pe toate căile de diseminare eficiente, atât clasice, cât și sociale.

Pe Twitter, hashtagurile #chile, #catastrophe, #hitsunami, #pacific au fost trending topics. Ca fenomen social și comunicațional, m-au uimit milioanele de tweeturi ale oamenilor din toate colțurile planetei care se rugau pentru sinistrații din Chile și pentru locuitorii insulelor din Pacific ce urmau să fie lovite de tsunami. În același timp, solidaritatea unei întregi planete, verbalizate pe un stream de twitter,  îmi dă fiori. Oamenii de pe continent au avut timp să ia legătura cu familiile, rudele și prietenii lor prin intermediul telefonului și al rețelelor sociale Twitter, Facebook, MySpace etc., fără probleme sau căderi de rețea, deși la un moment dat se anunța faptul că serverul Pacific Disaster Center, unde erau afișate zonele cele mai expuse tsunamiului, ajunsese să nu mai facă față traficului.

Twitter a reprezentat sursă de informație până și pentru CNN, care s-a folosit de elemente precum feedul hashtagului #hitsunami, twitpic, pagina de ustream a unui canal din Oahu, pentru mărturii și imagini din diferite locuri unde reporterii CNN nu erau fizic prezenți, ca de pildă benzinării și supermarketuri luate cu asalt încă de la primele ore ale dimineții de către localnici.

Faptul că informația a circulat cu o viteză foarte mare a adus cu sine și multe mesaje contradictorii, astfel că gravitatea situației, precum și orele la care oamenii din Hawai’i erau sfătuiți să evacueze zonele joase, nu au fost atât de clar transmise precum ar fi trebuit. În plus, evacuarea era doar recomandată, nu impusă, iar la nivelul administrației statului HI nu s-a dat nici un ordin oficial, implementarea măsurilor de prevenire a efectelor tsunamiului fiind lăsate în seama administrațiilor locale. Pe de altă parte, informația primită în timp real a ajutat statul Curcubeului să afle cum s-a manifestat valul în Polinezia franceză, unde a avut o înălțime de numai doi metri, sau faptul că în Tahiti accesul la mai puțin de 500 de metri de plajă era interzis.

Tot prin intermediul rețelelor sociale am vazut și primele imagini ale tsunami-ului din Hawaii pe youtube.

Înainte să închei trebuie să consemnez, pentru că acest post tratează comunicarea în situații de urgență, și faptul că Smartphones save lives! Internetul mobil a fost, pentru mulți chilieni, singura sursă de a obține informații noi după teribilul cutremur care a afectat atât rețelele electrice, cât și cele wireless. Tineri prinși sub dărâmături au putut alerta echipele de salvare și familia, iar prin twitter și bloguri s-au coagulat acțiuni de salvare în cartierele și zonele cele mai afectate. Aceste telefoane au facilitat și direcționat comunicarea în momente critice, în care celelalte mijloace au eșuat.

Social media vine să unească pe toți cei dezbinați de catastrofele naturale în eforturi de organizare pe toate planurile. Acest exemplu de comunicare mă ajută să am speranță în ceea ce privește dezastrele inevitabile și modul în care le prevenim sau felul în care le înfruntăm și ne mobilizăm în timpul lor.

Sursa foto

Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:

1. Managementul crizelor pe rețele sociale: Cazul Paperchase
2. Comunicare si promovare online
3. The future of shopping și rochia Twitter
4. connect|fb – social networks conference. made in RO
5. Managementul crizelor pe rețele sociale: Cazul Paperchase #2