Default Albastru Rosu
apPRentice.ro
adevăratul blog de comunicare
RSS
  • Home Page Home
  • Abonează-te
  • Contact
  • Despre blog
  • Fetele de la apPRentice

Comunicarea pe reţele sociale: Twitter do’s and dont’s

Comunicare X.0, Do's and Don'ts Add comments

Am început să scriu un post despre managementul timpului petrecut de relaţioniştii publici pe reţele sociale iar după ce am făcut puţin research am ajuns la concluzia că trebuie mai întâi să văd concret ce fac pentru a putea socoti cât timp îmi consumă aceste activităţi, aşadar am purces a-mi înşira taskurile SM (social media) zilnice. Cum mintea-i şugubeaţă sâmbăta îmi tot fugea gândul la ceea ce mă deranjează ca persoană şi ca PR în comunicarea companiilor recent intrate pe Twitter. Postul s-a transformat, în consecinţă, într-un do’s and dont’s on twitter, ce reflectă viziunea şi filosofia mea personală în abordarea comunicării pe acest canal.

Do’s and Dont’s-urile se referă cu precădere la partea de conţinut unde am adoptat un nou motto via conferinţei Digital Impact, #prsa_di, eveniment al Public Relations Society of America:

„Social media rule of thirds: 1/3 talking about yourself, 1/3 responding to others, 1/3 talking about others”

Dont’s

  • Nu spama.
  • Nu adauga o mie de prieteni odată fără să le oferi conţinut aka să fi dat vreun tweet, în speranţa că te vor urmări automat înapoi. Nu ştiu câţi dintre utilizatorii români cu adevărat activi pe twitter au activată opţiunea care îţi permite să urmăreşti înapoi automat conturile ce iţi dau follow dar bănuiesc că numărul lor nu e mare.
  • Nu da acelaşi tweet de o mie de ori, nici măcar dacă mai schimbi topica şi o virgulă, pentru că plictiseşti.
  • Nu linka în fiecare tweet pe care îl dai către site-ul, blogul tău.
  • Pe cât posibil încearcă să eviţi postarea tuturor articolelor de pe blog pe twitter automat prin RSS, din API sau prin twitterfeed (care îţi permite updatarea cu maximi 5 posturi la fiecare jumătate de oră) pentru că aceste acţiuni vor fi percepute ca spam de followeri tăi care urmăresc puţine conturi.
  • Nu trimite ADM-uri (automated direct messages) pentru că eu, userul, le percep ca spam. Dacă îţi creşti contul treptat, nu depăşeşti zece, douăzeci de noi followeri pe zi şi în cazul în care doreşti să mulţumeşti pentru follow, scrii un DM personalizat. Atenţie însă, în cazul în care vă hotărâţi să mulţumiţi celor care vă urmăresc public, a avea prima pagină plină de menţiuni care le mulţumesc lui @x şi @y pentru follow e văzut ca spam also.
  • Nu da unfollow şi refollow de mai multe ori aceluiaşi user, dacă nu vrei să fii blocat şi stigmatizat ca bot sau, mai rău, cont căruia nu îi pasă decât să strângă legiuni de followers.
  • Nu folosi retweet button-ul pentru RT-uri decât dacă este inevitabil.
  • Nu îţi umple pagina de RT-uri, în caz contrar, contul va fi perceput ca unul ce spamează, prin default, pentru că nu produce conţinut original şi nu interacţionează prin menţiuni cu alţi useri.
  • Nu adăuga „please RT” decât în cazul în care era deja acolo în tweetul căruia i-ai dat RT ca mişcare de  twitter good will.
  • Nu amâna răspunsurile la menţiuni. Un user care te întreabă ceva şi care nu primeşte răspuns în cel mai scurt timp cu putinţă e un user, client, consumator nemulţumit.
  • Nu folosi twitterul pentru menţiuni bulk de genul „@x ai primit mail” celor 5 jurnalişti, bloggeri, prieteni cărora le-ai trimis mail în diverse scopuri şi care poate nu ţi-au răspuns încă. Cere mai bine în mail o confirmare, în felul acesta păstrezi conversaţia respectivă pe suportul pe care ai început-o.

Do’s

  • Foloseşte logo-ul cel mai relevant al brandului ca avatar.
  • Completează toate câmpurile de profil, mai ales cel de bio.
  • Creşte contul de twitter gradual şi clădeşte o comunitate de prieteni, fani, purtători de mesaj în proces.
  • Personalizează pe cât posibil tweeturile fără ca ele să devină intime sau small talk, menţine relevanţa şi legătura cu brandul, profesionalismul mesajului în spiritul identităţii mărcii şi în conformitate cu strategia generală de comunicare a companiei. Leagă profilul de numele celui sau celor care îl manageriază dacă aceştia sunt influencers, early adopters sau lideri de opinie în comunitatea lor profesională, cerc de prieteni pe twitter pentru că brandul va avea un câştig de imagine automat sau dacă nu se doreşte acest lucru găsiţi-vă un signature trademark al tweeturilor. Al meu personal a fost multă vreme „:P”. Îl foloseam la începutul sau la sfârşitul majorităţii tweeturilor mele indiferent pe care dintre conturi postam, umaniza tweeturile fără a distrage atenţia de la mesaj.
  • Scrieţi pe cât posibil în limba română, folosiţi diacritice şi nu ignoraţi ortografia, semnele de punctuaţie sau regulile de gramatică.
  • În momentul în care includeţi un URL, mesajul trebuie astfel construit încât să determine userii să îl deschidă. Fie că folosiţi teasing-ul, abordarea informativă ori haioasă tweetul trebuie atent construit.
  • Postaţi 3-7 tweeturi pe zi, preferabil diseminate pe întreg parcursul zilei. Aveţi posibilitatea să vă programaţi tweeturile prin diferite tools-uri sau chiar din API deşi eu recomand verificarea contului cu această ocazie. Astfel nu floadezi streamul followerilor tăi şi totuşi eşti prezent în momentele cheie în care el îşi verifică contul, dimineaţa şi seara. După părerea şi observaţiile mele personale twittosfera românească este cel mai activă în timpul săptămânii seara între 19-23 şi în rest pe hashtaguri în momentul în care se întâmplă ceva, îi interesează o temă, participă la vreun eveniment sau susţin o cauză etc.
  • Foloseşte şi urmăreşte hashtagurile trending (le găseşti listate în topul de pe agregator.ro), pe cele mai populare şi keywords care te interesează.
  • Ţine cont cui ai dat unfollow şi de ce.
  • Creează liste şi updatează-le constant.
  • Mulţumeşte celor care te includ în listele lor printr-un tweet.
  • Participă şi promovează contul la evenimente offline: tweetmeeturi, geekmeeturi,  conferinţe, traininguri şi/sau seminarii.
  • Foloseşte #deurmărit, echivalentul #followfriday, pentru a recomanda useri ce merită urmăriti, motivând alegerea ta. #Deurmărit e un hashtag pornit de @ecostin, @bobbyvoicu sugerează într-un tweet să se includă şi un motiv pentru a da follow userul propus iar @mihaistanescu implementează cu succes acest model timp de câteva vineri, asigurându-i asimilarea în twittosfera românească.

Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:

  1. Twitter, tweet, tweet
  2. Breaking news! Micro-bloggingul este dăunător

May 9th, 2010 de Cosmina Șipoș  

Leave a Reply

Click here to cancel reply.

(required)

(required)


  • Promo

    Let’s Do It, Romania!
  • Ne placi?

  • Categorii

    • -apPRentice.ro-
    • Alegorii comunicaționale
    • Campanii comentate
    • Comunicare X.0
    • Cronici de eveniment
    • Do's and Don'ts
    • Noțiuni de bază și tendințe
    • Promovăm, recomandăm, susținem
    • Recenzii de carte
    • Sugestii de film
    • Uncategorized
    • Zona VIP
  • Din arhiva personala

    • Apă de la robinet? September 15, 2008
    • Home made PR September 9, 2008
    • VIPr: Crenguța Roșu March 27, 2009
    • Putpocketing și bucuriile mărunte September 4, 2009
    • Breaking news! Micro-bloggingul este dăunător September 25, 2009
Copyright © 2010 apPRentice.ro
XHTML CSS Log in