
Știm cu toții cum funcționează sistemul de învățământ și știm că nu se ocupă tocmai de stimularea spiritelor întreprinzătoare. Nu e în totalitate vina sistemului, ci, cred eu, ține foarte mult și de modul nostru de a gândi și de mediul social în care ne dezvoltăm. Cu toate acestea, văd schimbarea în jurul meu și acest lucru mă bucură mai mult decât orice.
În toată facultatea, deși a fost una de comunicare, în care am învățat despre PR și publicitate, dar și despre structuri de management și de leadership, n-am auzit nici măcar o dată cuvântul antreprenor. Nu dau vina pe profesorii mei, fiindcă aceste termen a intrat în atenția noastră în ultimii 2-3 ani. Sau cel puțin pentru mine astfel au decurs lucrurile. Deși nu am urmat o facultate de management, mi-ar fi plăcut să aflu mai mult despre ce înseamnă să fii antreprenor de atunci. De ce? Fiindcă probabil mi-ar fi deschis căi pe care nu le vedeam atunci. Pentru că probabil m-aș fi putut concentra pe alte aspecte ale comunicării.
I-am ascultat pe Vlad Stan și pe Dragoș Mănac cu toată atenția și mereu am fost fascinată de pasiunea cu care vorbesc despre ceea ce fac. L-am privit cu circumspecție pe Emi Gal când spunea că el vrea să schimbe lumea, dar i-am apreciat entuziasmul și încăpățânarea, care, în cele din urmă, au dat roade. M-am bucurat mereu să aud de proiecte românești care au avut succes în afară, precum e Ubervu al lui Vladimir Oane.
Am avut norocul însă să ajung să lucrez cu unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din România aka Bobby Voicu. Încerc în fiecare zi să învăț cât mai multe, fiindcă, la un moment dat, voi vrea să fac mai mult decât comunicare și promovare. Da, când mă fac mare vreau să fiu antreprenoare! Și sunt sigură că voi reuși să merg în fiecare zi la birou cu zâmbetul pe buze, relaxată, așa cum o fac și acum. Da, am cel mai tare job din lume! Sa lucrez alături de oameni minunați, să fac ce-mi place și să-mi pun în aplicare ideile.
Ce înseamnă antreprenoriatul pentru mine? În primul rând, eu asociez antreprenoriatul cu sfera online. Acest lucru se întâmplă fiindcă în acest domeniu am cunoscut cei mai mulți antreprenori, iar deschiderea caracteristică face colaborarea mult mai ușoară, iar eforturi pentru a-i susține pe cei care vor să apuce această cale deja se fac (exemplu: Start & Grow, Bucharest Hubb). Antreprenoriatul este o filozofie de viață, care-ți permite, nu fără efort, să faci bani din pasiunile tale. Pe scurt, antreprenoriatul e una din căile către fericire. De aceea cred că e foarte important să învățăm cât mai mult despre cum ne putem creea singuri calea în viață. Despre cum ne putem elibera mintea și despre felul în care ne putem utiliza abilitățile ca să obținem ce-i mai bun de la viață.
Tocmai din acest motiv am fost extrem de încântată când am văzut noul proiect al lui Vlad Stan și al colaboratorilor săi: Startup Nation. Ei s-au angajat într-un efort de susținere și educare a unei noi generații de antreprenori, care sunt convinsă că pot schimba lumea. Vă recomand să vă înscrieți și să căscați larg urechile și ochii, fiindcă aveți șansa să descoperiți că aveți planuri și scopuri care pot fi mult mai ușor de atins decât păreau.
Dacă ți-a plăcut subiectul, îți mai recomandăm:
- Am văzut… ZileleBiz 2009
- Ghid de agățat pe net
- (Ce-am pierdut..) Gala Societății Civile 2009
- PR-ul și companiile de stat. Baba și mitraliera.
- TPU sau cum să ajuți cu un răspuns



Home