Aş sintetiza discuţiile de azi prin prisma semnificaţiei pe care o au reţelele sociale în viaţa noastră: aceea de adjuvant al vieţii reale sau posibilitatea de a avea o viaţă virtuală complet diferită de cea adevărată. Mi s-au părut foarte interesante aceste două perspective care s-au conturat din discursurile vorbitorilor.

Pentru a ilustra prima ipoteză, Adrian Alexandrescu (Managing Director Interactions) a susţinut că reţelele sociale trebuie privite în contextul vremurilor exponenţiale în care trăim (cel mai bun argument este filmuleţul care ne-a fost prezentat şi pe care îl puteţi vedea aici) – ele devenind modalităţi de a-ţi face prieteni, de a recruta – LinkedIn – sau de a fi, pur şi simplu, în trend. Prin urmare sunt auxiliare vieţii noastre de zi cu zi.

Dintr-un material şi mai interesant, făcut tot de cei de la Fischbowl, am putut vedea că recalcitranţa în ceea ce priveşte evoluţia nu este deloc benefică pentru umanitate. Ca atare, problema nu se pune în termeni de “vom fi copleşiţi de toate aceste dezvoltări rapide”, ci în termeni de “cum să facem să ţinem pasul”. Educaţia poate foarte bine să se folosească de noile tehnologii, ba chiar să contribuie la dezvoltarea lor şi la continua îmbunătăţire a modului în care trăim, iar succesul ţine de cât de bine ne adaptăm.

În acest context, nu mai are rost să ne întrebăm dacă să facem advertising pe reţele sociale, ci cum să facem asta. O importantă regulă este ca “reclama” să facă exact ce aşteaptă utilizatorii de la o reţea – să apropie oamenii. Abuzul este interzis :), pentru că duce la ignorarea mesajului pe care vrem să îl transmitem.

Aura Tatu, coordonatoarea Virtual Romania pe SecondLife, crede că avatarurile pe care le putem crea pe această platformă, prin substanţiala diferenţă pe care o au faţă de profilurile cu poză şi informaţii text obişnuite, duc la crearea de identităţi virtuale mult mai uşor de “îmbrăcat”. Nu mai este relevant dacă avatarul tău nu îţi copiază trăsăturile din viaţa reală, ci este o proiecţie a dorinţelor şi viselor tale. Pentru un advertiser nu este important cum arăţi în realitate şi ce faci, ci cum te percepi, pentru că obiceiurile tale de consum sunt mult mai legate de viaţa psihică.

Avatarul este un decodor al personalităţii tale, iar studii psihologice amintite de Aura Tatu au descoperit că identificarea cu avatarul are efecte pozitive în viaţa reală. Se pare că tinerii nu spun “avatarul meu”, cum o fac cei mai în vârstă, ci spun “eu” când se referă la identitatea lor virtuală. Pe SL eşti activ, comunici, practic ai parte de un training pentru viaţa reală. Aplicaţiile educative pentru copii stimulează inteligenţa, iar cipurile introduse în corp de care suntem atât de speriaţi reprezintă, pentru Aura, modalităţi de a face corpul să funcţioneze mai bine, nu de a-l controla. Practic, Second Life-ul pare a avea efecte puternice asupra “first life-ului”, dar nu acele efecte care ne sunt prezentate în mod obişnuit – stoparea relaţionării interpersonale, izolarea, sedentarismul.

O perspectivă proaspătă, cel puţin pentru mine. Este adevărat că şi atunci când completăm un chestionar, de exemplu, ceea ce vrem să fie percepută este persona, nu persoana noastră. Atunci de ce nu am accepta relevanţa acestei persona pentru viitor? Există bloggeri care, scriind, şi-au descoperit un real talent de jurnalişti (ca să amintim şi de “disputa” de ieri), şi se pare că au existat cazuri în SL în care cineva a fost angajat drept creator de modă datorită originalităţii avatarului. Cine vrei să fii poate deveni, iată, mai relevant decât cine eşti. Aşa cum telefonul mobil nu a înlocuit comunicarea verbală, ci doar a upgradat-o, aşa cum faptul că la conferinţă posibilitatea de a trimite SMS-uri pe ecranele digitale nu a suplinit întrebările puse din sală (exemplele Aurei), se pare că nici lumile virtuale nu sunt premisele unor viziuni ale viitorului atât de sumbre cum s-ar părea. [Unul din invitaţii de ieri are un post foarte bun pe această temă.]

Cezar Bădescu, scriitor şi blogger, ne-a vorbit despre problema libertăţii şi a regulilor în spaţiul internautic. Deşi iniţial a preferat să nu intervină în moderarea comentariilor pe blogul personal, a ajuns la concluzia că era nevoie de acest lucru. Libertatea trebuie să existe până la punctul în care  dăunează celorlalţi. Certurile pe forumuri sau pe secţiunile de commenturi nu fac decât să îndepărteze ceilalţi useri, care nu sunt implicaţi. Moderarea nu este o cenzură,, pentru că ea vizează injuriile şi atitudinile negative care deranjează utilizatorii. Un exemplu dat a fost cel al ziarului Gândul, care a “lăsat la liber” comentariile, iar traficul a scăzut.

Veaceaslav Chicu, administrator Neogen şi proprietar MyHost, a continuat discuţia despre moderare, spunând că reţelele sociale sunt create pentru a produce bani, iar agresivitatea de pe Internet “sperie” advertiserii şi chiar userii. Iar comentariile negative pot defăima brandurile, existând şi situaţii în care se percep taxe pe anumite platforme pentru a elimina vorbele urâte despre un produs sau un serviciu. Răspunzând întrebărilor din sală, Veaceslav Chicu a afirmat că reţelele de tip Noi2 sau Bestjobs au în jur de 20% useri activi, “dependenţi”, iar pasiunea românilor pentru scandaluri de tip OTV are rădăcini în lipsa de libertate a presei de până în anii ‘90, care a dus la primirea senzaţionalismului cu o atracţie care a rămas decisivă pentru industria presei şi televiziunii.