Ieri am fost la World Blogging Forum, organizat de către ASLS împreună cu studenţi din alte organizaţii de profil, care au pus la cale o treabă foarte bună. Sinceră să fiu, nu mă uitasem cu foarte multă atenţie pe lista de bloggeri internaţionali invitaţi, însă când am început să o studiez îndreaproape, mi-am dat seama că sunt printre cei mai buni din lume. Nu ştiu cum au ajuns organizatorii la ei, însă pot spune că bloggerii invitaţi făceau parte dintr-o clasă aparte şi o să vedeţi de ce spun asta.

În continuare, am selectat cele mai importante idei care s-au împărtăşit astăzi. Nu o dată m-au trecut fiorii şi nu o dată m-am emoţionat ascultând poveştile acestor oameni care au dat o altă dimensiune online-ului.

Loic Le Meur, din Franţa, fondatorul Seesmic, ne-a dat câteva exemple despre cum social media poate penetra chiar barierele de comunicare impuse de securitatea de stat. Două exemple esenţiale în acest caz sunt:

- Fort Hood shootings, în care un soldat american împuşcat scria pe Twitter din spital, după ce toate cananele oficiale de comunicare fuseseră închise;

- cutremurul din China, de care autorităţile au aflat prin intermediul social media şi prin care oamenii au comunicat intensiv pentru a percepe magnitudinea evenimentului.

Am avut norocul să-l cunosc pe Loic într-una dintre pauze şi pot spune că este unul dintre acei oameni a căror personalitate puternică şi interesantă transpare prin fiecare gest şi prin fiecare cuvânt. Şi dacă nu mă credeţi pe cuvânt, vedeţi un eveniment organizat de el, Le Web. Ştiu, e uimitor ce oameni se adună acolo. Sper să ajung şi eu anul viitor.

Zhou Shuguang (China) ne-a vorbit despre marele (fire)wall care limitează online-ul chinezesc şi ne-a arătat cum fac bloggerii chinezi pentru a trece dincolo de el şi pentru a se adresa lumii întregi. În China, doar 1/4 din populaţie foloseşte internetul, care este supus unei serii foarte mari de restricţii: filtrarea URL-urilor, autocenzură, media de mainstream este aspru controlată, media indepedente de peste graniţe sunt blocate, site-uri web 2.0 populare sunt blocate (Youtube, Facebook), unele site-uri de hosting de peste graniţe sunt blocate. Pentru a depăşi toate aceste bariere, bloggerii chinezi au găsit metode de a evita acest imens firewall, pe care, din păcate, nu le pot reproduce aici, fiindcă nu am prins nici eu tot mecanismul, dar vă pot spune că era foarte elaborat.

Wael Abbas (Egipt) a abordat aceeaşi problemă a cenzurii, cu care se confruntă şi societatea egipteană. În Egipt, guvernul a cenzurat internetul înainte de 2005. Viaţa şi securitatea bloggerilor au fost puse în pericol de nenumărate ori. Jurnaliştii au furat materialele bloggerilor, care aveau acces exclusiv la anumite evenimente. Ca răspuns la aceste circumstanţe sociale, bloggerii egipteni au supus dezbaterii publice subiecte precum tortura unor cetăţeni egipteni, furnizând material video, care nu ar fi putut fi publicat altfel. Constituirea unei reţele puternice de bloggeri a făcut ca securitatea guvernamentală să nu poată pătrunde în articolele lor. De asemenea, blogosfera egipteană a făcut publice materiale video care probau caracterul paşnic al unor proteste civice, pentru care cetăţeni nevinovaţi fuseseră acuzaţi. Unele bloguri sunt blocate în Egipt şi există multe organe instituţionale care încearcă să le controleze, însă activismul bloggerilor a determinat o lărgire a libertăţii de expresie în societatea egipteană, ceea ce este o reuşită incontestabilă.

Jeff Jedras (Canada) ne-a arătat şi reversul medaliei. Care sunt obiectivele blogosferei într-o ţară care se bucură de o libertate totală de expresie? În primul rând, bloggerii vor să câştige accesul la echivalentul din Canada al Palatului Parlamentului, care nu este controlat de guvern (aşa cum ne-am imagina), ci de către presă. Conflictul între presă şi bloggeri se pare că este foarte profund în Canada, fapt accentuat şi de poziţia de fact-checker pe care şi-o asumă bloggerii, atât pentru informaţiile guvernamentale, cât şi pentru cele provenite din mass-media. Cu toate acestea, Jeff a admis faptul că blogurile sunt overrated în Canada şi că Twitter e la putere şi acolo.

Michael Reuter (Germania) a susţinut că, în virtutea democraţiei absolute a online-ului, este necesară crearea de platforme pentru bloggeri care să-i includă şi pe acei reprezentanţi ai blogosferei din ţările care nu se bucură de un grad prea mare de libertate. Prin intermediul acestor platforme, aceşti bloggeri ar putea expune situaţia reală din ţările în care trăiesc, iar informaţiile furnizate în acest fel ar putea deveni instrumente de informare pentru guverne, care ar putea să ia în considerare aceste aspecte în gestionarea relaţiilor cu respectivele ţări.

Ramon Stoppelenburg (Olanda) a călătorit, timp de 2 ani, în jurul lumii fără nici un ban. Oricât de incredibil ar suna asta, el a reuşit să vadă lumea cu ajutorul site-ului său, letmestayforaday.com, prin care a găsit oameni care erau dispuşi să-i ofere cazare. Ulterior, a scris despre toate aceste experienţe. A scris chiar şi o carte, pe care mi-ar plăcea foarte mult să o citesc. Din toate astea, ne-a spus că cel mai important e că a reuşit să înţeleagă părticele din culturile pe care le-a vizitat, a arătat că socializarea online se poate transfera foarte uşor în offline şi că există în lume necunoscuţi în care putem avea încredere. Prin acest proiect, el a reuşit să le arate şi altor oameni, care nu au posibilitatea să călătorească, minunile pe care le-a văzut. Dincolo de toate lecţiile de viaţă pe care ni le-a dat, Ramon ne-a sfătuit să ne susţinem comunitatea locală, care ne va ajuta pe noi înşine să progresăm.

Dobo Matyas (Ungaria) a avut un discurs concentrat asupra modului în care bloggerii pot avea acces la resurse şi asupra felului în care trebuie să se integreze în domeniul de business. El susţine că bloggerii sunt prea mici pentru a acţiona individual şi, pentru a depăşi această limită, ei trebuie să se constituie într-o comunitate cu o identitate instituţionalizată. Bloggerii au nevoie de locuri pentru a se întâlni, au nevoie de platforme şi de oportunităţi de joburi. Aşa cum ştim şi noi, se învârt mulţi bani în advertising şi, pentru a susţine democratizarea acestei pieţe, bloggerii trebuie să devină un punct de atracţie pentru aceste resurse financiare, evitând ca ele să fie concentrate într-un singur punct.

Giorgi Jakhaia (Georgia) – despre el se pot spune foarte multe, dar cred că e suficient să ştiţi că este un blogger care deţine informaţii extrem de importante şi asupra căruia a fost îndreptat atacul informatic din Georgia de vara aceasta. Citiţi articolul de pe Realitatea. În Georgia nu există site al Ministerului de Justiţie, iar instituţiilor nu le pasă de necesitatea de a fi deschise către public.

Emin Huseynzade (Azerbaijan) spune că în ţara sa accesul la internet este destul de redus, iar principalul traseu al reţelei de internet trece prin Rusia. Dacă vrei un domeniu cu hosting în Azerbaijan, ai nevoie de permisiunea guvernului. Acum câţiva ani, canalele media indepdendente au fost închise. În ianuarie 2009, Vocea Americii şi Europa Liberă au fost şi ele închise.  Cu toate acestea, bloggerii au încercat să devină mai vizibili organizând flashmob-uri care au atras atenţia presei.  Tot ei au fost cei care au început să scrie despre subiecte pe care mass-media nu le aborda. Rezultatul? Acuzaţii de huliganism, procese şi violenţă. Doi bloggeri luptă încă pentru libertatea lor şi sunt deja la al 12-lea proces, care se judecă chiar astăzi. Există un sigur caz de proces câştigat împotriva guvernului, după 6 luni de audieri.

Parvana Persiyani (Azerbaijan) ne-a povestit mai mult despre cazul celor 2 bloggeri acuzaţi de huliganism. Cei 2 nu avea un spaţiu unde să se exprime, aşa că şi-au căutat refugiul în online. Acolo s-a creat o comunitate care îi susţine şi care e solidară în lupta lor pentru libertate. Prezentarea mi-a dat fiori, mai ales când Parvana a subliniat încî o dată că doar uniţi putem învinge.

Luca Sartoni (Italia) a demarat proiectul său, 123people.com (un motor de căutare specializat pe oameni), de la o observaţie empirică: oamenii se tem foarte mult de ce spun alţii despre ei. În privinţa companiilor, lucrurile stau asemănător: oamenii vorbesc constant despre companii, însă singura diferenţă acum este că ştim că acest lucru se întâmplă. Reversul medaliei e că acuzaţii nejustificate sau calomnii adresate companiilor pot avea repercusiuni juridice. Şi, încă o dată, revenim la importanţa gestionării identităţii în online.

Mihaela Onofrei (Transnistria) ne-a vorbit despre prejudecăţile legate de Transnistria şi despre stereotipurile prin care lumea din afară percepe această zonă şi oamenii care locuiesc acolo. Acest motiv a stat la baza unuia dintre proiectele sale, transnistria.imagine-romania.ro, care încearcă să modifice această perspectivă îngustă şi să-i ajute pe oameni să perceapă realitatea.

Petru Terguţă (Republica Moldova) a discutat despre situaţia online-ului din Republica Moldova. Peste graniţă, majoritatea site-urilor sunt portaluri de informaţii, care transmit aceleaşi ştiri. Petru a fost iniţiatorul unui proiect care transmitea informaţii de la TV în timp real, pentru a da posibilitatea şi celor din afara ţării să vadă ce se întâmplă în Rep. Moldova. Bloggerii de acolo nu se implică în discuţii contradictorii, oamenii nu sunt obişnuiţi cu blogging-ul, care constituie oricum o comunitate restrânsă, cu o evoluţie lentă. Cu toate acestea, bloggerii din Chişinău sunt cei mai originali generatori de informaţie. Un minus ar fi că bloggerii moldoveni se încăpăţânează să abordeze doar subiecte locale, iar politicul ocupă primul loc. Blogging-ul, însă, a reuşit să stimuleze jurnalismul moldovean, ceea ce este o reuşită demnă de luat în seamă!

Onnik Kirkorian (Armenia) afirmă că, în ţara sa, blogurile au fost folosite pe larg în procese de dezinformare, creând confuzie şi conflicte. De aceea, e nevoie ca cineva să introducă minorităţile şi grupurile minoritate în conversaţiile online, fiindcă nu e vorba doar de accesul la internet, ci şi de tipul de oameni care accesează netul. Experienţa personală: dezinformare, ameninţări cu moartea, violenţă.

Pedja Puselka (Serbia) face parte dintr-o societate homofobă, foarte religioasă, însă el crede că problema nu se află în sfera puterii, ci în populaţie însăşi.

Ritchie Pettauer (Austria) ne-a dezvăluit că online-ul austriac este foarte ferm reglementat. De exemplu, legea cere ca fiecare blog să aibă o pagină de contact, care trebuie să aparţină celui responsabil de publicarea articolelor. Este ilegal să fii anonim în Austria. O altă observaţie a sa: companiile pot fi mari, însă comunitatea e mai mare.

Poveştile bloggerilor de mai sus m-au impresionat şi m-au motivat să fac mai mult. Ei sunt cei care dărâmă mitul conform căruia cei din spatele tastaturii nu fac nimic. Ei dau exemple de comportament civic, de implicare. Ce cred eu că a contribuit la succesul acestor oameni? În primul rând o serie de obiective clar definite. În al doilea rând, concentrarea foarte clară asupra acestora, alimentată de o motivaţie puternică pentru a face bine, pentru a schimba ceva, unii determinaţi şi de circumstanţe, iar alţii pentru că vor să atingă următorul nivel. Iar ei sunt următorul nivel în materie de blogging.