În lume există tot felul de oameni. Ca PR-işti, am vorbi despre ei ca despre publicuri diferite. Azi vreau să vorbesc însă despre oameni…învăţăturile sunt sigură că le veţi putea trage oricum şi singuri, privind din această perspectivă, a oamenilor diferiţi, ca publicuri diferite, cărora trebuie să ne adresăm diferit, prin mesaje specifice.

Povestea omului preocupat şi a omului fericit…

…nu are un început anume. Probabil că am putea spune că a început odată ca niciodată. Pentru că nu a fost, ci incă mai este.
În fiecare an, cu cel puţin o lună înaintea Crăciunului, lumea începe să se agite. Apar luminiţe la geamurile magazinelor, apare berea de sărbători, apar scrisorile către Moş Crăciun şi nu în ultimul rând, apar articole legate de diverse nemulţumiri în ceea ce priveşte stilul unora sau al altora de a sărbători Crăciunul – articolele, desigur, sunt ale celor preocupaţi. Cei despre care scriu, sunt de cele mai multe ori oamenii fericiţi.

Oamenii preocupaţi nu se exprimă însă doar în apropierea Crăciunului. Februarie, luna Sfântului Valentin, este o perioadă la fel de bună. Octombrie cu Halloween-ul, la fel. Pe ei îi preocupă ceva… fie că e soarta individuală a omului, fie că e soarta ţării lor şi a tradiţilor de care sunt mândri.

Îi deranjează faptul că de Crăciun oamenii sunt preocupaţi să se îndoape cu caltaboş şi sarmale sau să primească cele mai scumpe cadouri sau să cumpere cel mai des brad… Şi chiar dacă de Crăciun există oameni pe care nu îi interesează decât să fie mai buni, să petreacă mai mult timp cu familia şi să încerce să fie mai veseli, pe ei oricum îi deranjează – ”De ce au nevoie de o zi specială ca să fie aşa? De ce nu sunt în fiecare zi mai buni, mai veseli? De ce e nevoie de Crăciun ca sa facă un dar celor dragi?”.

Ce nu înţeleg ei însă este că în timp ce pe îi macină toate aceste întrebări, într-o altă casă un om este fericit muşcând cu poftă dintr-o sărmăluţă caldă, altul este fericit că a primit un cadou de la un prieten, altul este fericit ciocnind un pahar de vin cu familia, altul este fericit pur şi simplu privindu-şi copilul cum agaţă un globuleţ în brad. Şi ce e mai frumos e că, în fericirea lor, nu deranjează pe nimeni. Fericirea lor nu îi face pe alţii mai trişti, ci face o parte din Univers să zâmbească.

Ok, ”Valentine’s Day” nu îşi are originea la noi în ţară. Dar din nou, ce e rău în a sărbători iubirea? E mai importantă tradiţia decât fericirea de care au parte unii în acea zi?

Ne cramponăm în tot felul de probleme şi uităm că scopul ultim al oricărei persoane este de a fi fericit. Asemenea într-o campanie de PR, şi în viaţă ne stabilim anumite obiective pentru a ne atinge scopul final. Să avem un job, să avem o persoană iubită, să avem prieteni, toate sunt obiective pe care ne dorim să le atingem pur şi simplu pentru că ele ne ajută să fim fericiţi!

Şi deşi scopul este acelaşi pentru toţi, obiectivele diferă de la individ la individ, pentru că fericirea înseamnă altceva pentru fiecare om în parte.
Cu ce drept să-l judec deci pe cel care de Crăciun este fericit îndopându-se, doar pentră că mie fericirea nu mi-o aduc sarmalele, ci liniştea pe care o simt împodobind bradul cu mama şi cu tata? La urma urmei, deşi suntem diferiţi, suntem la fel…amandoi căutăm fericirea.

Atâta timp cât libertatea unuia nu afectează libertatea altuia şi fericirea unuia nu este condiţionată de tristeţea altuia, atunci de ce să fim deranjaţi? De ce să nu încercăm, în loc să fim preocupaţi de modul altora de a fi fericiţi, să fim şi noi înşine fericiţi?
Dacă spuneţi că ar trebui în fiecare zi să zâmbim şi să fim buni, atunci de ce nu faceţi şi de Crăciun acelaşi lucru?

Vă doresc un an nou plin de fericire.

La mulţi ani!