Fiindcă toată lumea a tot vorbit de lacul în care trebuie să pescuim, fiindcă “that is where the fishes are”, Mugur a subliniat un fapt important, și anume că „problema cu social networks este că mai întâi trebuie să creștem „peștii”, să creăm o relație care să ajungă la maturitate și apoi să trecem la pescuitul în sine”. De asemenea, Mugur ne-a adus aminte că socializarea online nu este o descoperire recentă, fiindcă ea a început odată cu internetul (remember MIRC?).

Mugur ne-a arătat că, dincolo de cifre, statistici și strategii, sunt nevoile esențiale ale oamenilor de a socializa și de a construi relații. E aceeași poveste clasică de “boy meets girl”, pe care o regăsim în atâtea situații din viețile noastre. De ce nu ar fi și relația brand-consumator la fel? Până la urmă, așa cum a subliniat și Mugur,caracterul umani și capacitatea de a provoca emoții sincere contează. Da, e chiar atât de simplu.

Astfel, pentru a avea succes în relația cu fiecare consumator în parte, comunicatorii și marketerii trebuie să urmeze câteva reguli simple, valabile pentru orice relație interumană:

1. Trebuie să fii sigur că îți dorești asta.

2. Trebuie să definești regulile relației.

3. Trebuie să fii foarte atent cu fata.

4. Trebuie să-ți ții promisiunile.

5. Trebuie să o surprinzi.

6. Trebuie să ai răbdare.

7. Trebuie să pari uman. (Comunicarea prin social media funcționează mult mai bine dacă exista o persoană care se ocupa de acest aspect și care împrumută din personalitatea sa în relațiile cu oamenii cărora li se adresează.)

8. Trebuie să fii pregătit pentru o propunere serioasă.

De asemenea, un brand trebuie să își asume un anumit tip de personalitate. El trebuie să existe o propunere clară adresată consumatorilor, iar mesajul trebuie să fie formulat într-o singură propoziție. Desigur, așa cum știm din Relații Publice, strategia trebuie să fie gândită pe termen lung, în ciuda schimbărilor constante din mediul digital. Acest lucru presupune o bună cunoaștere a mediului, a sistemului de funcționare și o putere de anticipare consistentă. Nu trebuie să credem însă că a comunica pe rețele sociale este ieftin, fiindcă acest lucru este fals. Mentenanța, timpul acordat, design-ul specific și o întreagă serie de detalii contrazic acest lucru. Cu toate acestea, dacă veți trata cu seriozitate acest canal, veți obține o întâlnire cu grupul de consumatori, ceea ce valorează extrem de mult în aglomerarea informațională contemporană.

În concluzie, „online-ul este despre relație și despre customer control”, așa cum susține Mugur Pătrașcu.

Articole asemănătoare:

1. CNSC, Ziua 3, Workshop iLeo
2. Despre Conferința Națională de Vânzări Generali Asigurări
3. CNSC, Ziua 2, Blogul – o nouă carte de vizită?

Ideea de bază: să folosești distracția ca să schimbi în bine comportamentul oamenilor. Pe scurt, The Fun Theory, care sună cam așa: “something as simple as fun is the easiest way to change people-s behaviour for the better.” Din câte am văzut,  este un proiect al Volkswagen și implică un adevărat concurs de idei creative care să pună în practică acest concept. Pe site sunt descrise multe alte idei similare, participante în competiție.

Să fiu sinceră, mi-ar plăcea foarte mult să văd și la noi așa ceva. Comportamente de schimbat sigur avem. Ne mai trebuie doar niște idei.

Joi dimineața, într-o clădire de pe Calea Victoriei, ne-am adunat cu mic cu mare să vorbim despre brandingul personal, într-un seminar organizat de IAA Young Professionals: „B(rand) yourself!”, la care au luat cuvântul, pe rând, Cristina Simion, Director General Edipresse AS Romania, Afrodita Blasius, Managing Partner la Bridge Communications, Alexandra Olaru, HR & Communication Director al Unilever South Central Europe și Diana Flutur, Managing Partner Odyssey Communication (mai multe detalii despre speakeri puteți găsi aici).

Mi-a plăcut foarte mult faptul că întregul seminar a fost gândit și planificat ca un tot unitar: primele două prezentări au fost teoretice, oferind multe informații consistente și utile, în timp ce ultimele două prezentări au venit să exemplifice conceptele prezentate anterior printr-o serie de studii de caz. Astfel, cele patru secțiuni s-au combinat într-o structură extrem de coerentă. De asemenea, întreaga atmosferă a fost foarte prietenoasă și deschisă, iar la acest lucru au contribuit din plin atât elementele „de scenă” (o sală mică, dar confortabilă, cu speakerii așezați foarte aproape de public), cât și oamenii înșiși ”“ toate cele patru invitate au fost extrem de deschise, acceptând orice întrebări și întreruperi (ba chiar la unele întrebări veneau și răspunsuri din public ”“ seminarul a fost interactiv), cu tot cu glume ale participanților și „înțepături” amuzante ale celorlalți speakeri care asistau la prezentare.

Din păcate, nu am fost încântată de faptul că programul s-a dat peste cap: încet, dar sigur, toate prezentările s-au decalat față de planificarea inițială, ajungându-se până la urmă la o oră întreagă întârziere pentru sesiunea de întrebări a publicului. Însă acest lucru nu este chiar de neiertat: până la urmă, fiecare minuțel al seminarului a meritat din plin.

Cristina Simion a vorbit despre „Imaginea publică: elemente definitorii și construcție” și primul lucru pe care l-a subliniat a fost confuzia aproape constantă între conceptul de „imagine publică” și cel de „imagine socială”. Imaginea publică este cea construită, filtrată și transmisă de mass media, proiectată către un public larg. Însă ea este inutilă atât timp cât nu ne ajută pentru dobândirea succesului personal, ba chiar poate crea confuzie în mintea publicului. De exemplu, Managing Partnerul Edipresse nu are nevoie de o imagine publică, dar redactorul șef al unei reviste, da. Din această perspectivă, avem și o definiție a relațiilor publice, considerate a fi „totalitatea activităților care asigură o imagine publică puternică și coerentă”.

Pe de altă parte, imaginea socială este, în principiu, cea proiectată în rândul familiei și al prietenilor noștri. Însă trebuie să începem să includem în această sintagmă și imaginea profesională, cea proiectată în mediul de afaceri, pentru că astăzi acestea două se întrepătrund din ce în ce mai mult, în special datorită apariției noilor media. De exemplu, atunci când cineva vrea să afle mai multe despre noi, caută informații pe Google, și poate găsi atât contul de pe LinkedIn, cât și pozele din vacanță de pe Facebook.

Această nevoie de „a avea o imagine publică” este generată de presiunea „succesului”, definit de mulți în termeni de „bani și celebritate”. Mai mult decât atât, există o nevoie a fiecărui om de recunoaștere, de dobândire a unui statut, iar eșecul poate cauza depresii. Cristina Simion a recomandat și două cărți pe această temă, pentru cei curioși interesați de acest subiect: „Status Anxiety” a lui Alain de Botton, și „Affluenza” de Oliver James.

Următoarea distincție are loc între „eul natural”, care reprezintă ceea ce ești tu de fapt, și „eul proiectat”, adică ceea ce vrei să transmiți despre tine. Cu cât este mai mare diferența dintre aceste două instanțe, cu atât este mai mare și stresul generat de efortul de a acționa și de a proiecta altceva decât ești tu de fapt. Necesitatea de a transmite o imagine idealizată este legată adesea de nevoia de a ne crea o imagine coerentă. Există o diferență între imaginea socială (pe care o are fiecare dintre noi în parte și la care contribuie toți factorii din viața noastră) și brandul personal (o proiecție puternică și coerentă în mentalul colectiv). Iar un brand personal pornește de la o imagine socială puternică. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne definim un public-țintă, un public receptor al imaginii noastre, și să gândim în funcție de doi termeni: notorietate (câți oameni recunosc persoana) vs. afinitate (câți oameni consideră că acea persoană este un model social). Apoi trebuie să ne definim un set clar de atribute pe care să punem accentul, iar aceste atribute vor fi transmise în proporții diferite pentru diferitele categorii de publicuri ale receptorilor noștri (pentru că în funcție de public și de mediu, vom vrea să accentuăm o trăsătură sau alta).

Din punctul de vedere al notorietății față de cele trei categorii ”“ „mediu de afaceri”, „viața socială” și „mass media”, există șase tipuri de persoane:
”¢ Profesionistul / Tehnocratul (mediu de afaceri 1, viața socială 0, mass media 0) ”“ are notorietate în mediul de afaceri, dar nu are în viața socială și nici în mass media;
”¢ Socialite (mediu de afaceri 0, viața socială 1, mass media 0) ”“ sunt persoane care nu a neapărat vreo realizare în mediul profesional, dar sunt foarte activi în social;
”¢ Persoana publică (mediu de afaceri 0, viața socială 0, mass media 1);
”¢ Profesionist + socialite (mediu de afaceri 1, viața socială 1, mass media 0);
”¢ Profesionist + persoană publică (mediu de afaceri 1, viața socială 0, mass media 1);
”¢ Socialite + persoană publică (mediu de afaceri 0, viața socială 1, mass media 1);

Cum îți construiești o imagine publică? În primul rând, trebuie să înțelegi ce vor și cum gândesc mass media, iar media comerciale, în primul rând, sunt interesate de noutate / inedit, notorietatea modelului social (dacă persoana este un model sau nu), precum și de procesele de comparație vs. diferențiere (dacă oamenii se identifică cu X sau nu). Mai mult decât atât, fiecare canal mediatic are un profil al publicurilor-țintă, definite după caracteristici demografice și psihografice. Evident, alegi acele canale care vizează receptorii potriviți. În al doilea rând, trebuie să definești foarte clar ce vrei să transmiți, prin intermediul unei analize SWOT.

Analiza SWOT vizează atât punctele tari și cele slabe, cât și oportunitățile și amenințările din mediul exterior. Cel mai bine și mai util ar fi, în construcția imaginii publice (și a unui brand personal), să încerci să pui accentul pe acele puncte tari care te caracterizează, în loc să te străduiești să corectezi punctele slabe ”“ efortul pentru această operațiune este mult mai mic, din moment ce înfruntarea slăbiciunilor generează o presiune constantă.

Al treilea pas în crearea unei imagini publice îl reprezintă atenția pentru elementele comunicării verbale (inclusiv meta-limbajul) și non-verbale (de la gesturi până la stilul vestimentar), precum și alegerea ariilor de competență (acele subiecte de discuție pe care le vei aborda în public), a canalelor media și a companiei (persoanele cu care te asociezi trebuie să reflecte ceea ce vrei să transmiți). Împreună, toate aceste elemente trebuie să creeze o structură coerentă. Iar al patrulea pas îl reprezintă relația cu jurnaliștii, care trebuie să fie bine gestionată și marcată adesea de comportamente pro-active (să propui tu jurnaliștilor anumite teme de dezbatere din aria proprie de competență). Concluzia este că trebuie să gândești pe termen mediu și lung, în termeni win-win: aceasta este calea către succes.

Afrodita Blasius ne-a prezentat „Pașii construirii unui brand personal” folosind analogia cu brandingul unui produs. De ce avem nevoie de un brand personal? Pentru ca oamenii să ne cunoască, să știe cine suntem și ce ne definește ”“ de exemplu, dacă ne situăm de partea cealaltă a baricadei, din perspectiva unui angajator sau a unui posibil partener de afaceri, vom înțelege că este greu să alegi sau să placi o persoană pe care nu o cunoști. Un brand personal este o construcție unitară care reunește anumite percepții pe care vrem să le transmitem despre noi înșine și care ne-ar ajuta ca acel angajator sau potențial partener de afaceri să ne aleagă pe noi și nu pe altcineva. Iar pentru asta este nevoie, în primul rând, de încredere, definită ca „reliability” + „delight”. Adică oamenii se pot baza pe tine, dar trebuie să fii în același timp o persoană plăcută, deschisă, pozitivă (pentru că, la fel ca la mărci, nimeni nu ar iubi o persoană negativă, care se definește ca răutăcioasă, mincinoasă sau cu o mie de fețe).

Brandul personal te scapă de efortul de „împingere”: cu cât ai un brand personal mai puternic, cu atât vei fi mai căutat. În plus, un astfel de brand îți aduce unicitate și o anumită valoare profesională pe care o cunoști și pe care ceilalți o acceptă. Iar un brand bun este simplu și ușor de reținut și este ceva care se construiește și se dezvoltă în timp ”“ nu există un anumit moment (după trei luni sau după un an) în care poți să spui „gata, am terminat”, este o cale lungă și complicată.

Cei trei pași în construirea unui brand personal sunt:

1. Descoperă ”“ trebuie să descoperi cine ești, ce valori ai și ce mentalități te definesc. Te întrebi pe tine despre tine, dar îi întrebi și pe alții despre tine. Caută punctele tari și cele slabe și construiește pe punctele tari (ceea ce este natural și autentic ”“ nu încerca să îți însușești convingeri sau calități care nu te caracterizează). Identifică competitorii, pentru că trebuie să fii diferit de ei. Găsește răspunsul la întrebările „cine vreau să fiu?” și „unde vreau să ajung?”, pentru că brandul personal este o construcție a viitorului.

2. Dezvoltă ”“ după analiză, trebuie să construiești o identitate, un brand care să fie: diferit de mulțime, autentic, relevant pentru receptorii pe care îi alegi, clar și concis.

3. Construiește ”“ folosind „cei șapte P”:
”¢ Product ”“ „eu” sunt un produs, judecat după aspect, comportament și discurs;
”¢ Preț ”“ deși mai dificil pentru oameni, există o valoare, în mediul profesional;
”¢ Placement ”“ locurile unde ești vizibil, unde poți fi văzut de ceilalți;
”¢ People ”“ celelalte perosnae cu care te asociezi;
”¢ Physical place ”“ locurile în care stai sau muncești (cameră, birou) reprezintă o proiecție în exterior a propriei personalități;
”¢ Promotion ”“ modalitățile de promovare sunt old media, new media și no media;
Ӣ Process;
Un brand de succes este un constant, consistent și coerent. De reținut afirmația lui Warren Buffet: „It takes 20 years to build a reputation and 5 minutes to lose it.”

Alexandra Olaru ne-a dat câteva sfaturi foarte utile în construirea brandului personal:
”¢ Definește cine ești și de ce ești unic;
”¢ Stabilește-ți destinația finală. Cine vrei să fii, față de cine ești deja?
”¢ Nu evita competiția, înțelege cine și cum se așează în raport cu tine;
”¢ Găsește calea cea mai bună pentru TINE;
”¢ Fii atent cum te prezinți:
”¢ Învață puterea cuvintelor;
”¢ Gândește în raport cu mediul, ascultă ce ți se spune;
”¢ Fii atent la întâlniri, pentru că oamenii pe care îi întâlnești sunt cei care vor vorbi despre tine;
”¢ Execută și implementează ce ți-ai propus, în timpul în care ți-ai propus să faci asta;
”¢ Rămâi relevant și autentic. „Be Yourself! An original is always worth more than a copy”
În continuare, ne-a prezentat trei oameni care au fiecare un brand personal puternic și coerent: Dan Coma și Dacoma, Răzvan Popovici și SoNoRo și Părintele Adrian și Biserica Nașterea Domnului. Iar în final, ne-a sugerat și o bibliografie: 1) Curs de Branding Personal ”“ Cosmin Alexandru, Erisma; 2) „Brand me” ”“ Thomas Gad și Anette Rosencreutz; 3) „U R a Brand”, Catherine Kaputa și 4) „Fine art publicity, the complete guide for galleries and artists”, Susan Abbott (pentru artiștii interesați de definirea propriului brand).

Ioana Hreninciuc și Flaviu Rădulescu au avut o prezentare extrem de veselă și interactivă, iar la final, Diana Flutur ne-a vorbit despre diferențiere și curaj și despre un brand personal de succes construit prin PR, pornind de la autenticitate: Dinu Patriciu. Un alt citat numai bun de reținut: „The brave may not live forever, but the cautious do not live at all”.

Alte poze din cadrul seminarului B (rand) yourself! :)

Articole asemănătoare:

1. Ghid de agățat pe net
2. Webstock09 – Sesiunea a II-a (Part I)
3. apPRentice.ro îți cere prietenia! :D

Dragi prieteni, pe 13 și 14 noiembrie are loc un nou eveniment marca Fitzuica – ”Dezvoltarea unei cariere de succes”, cu Dr. John Schwaiger, președintele companiei Career Formation USA. Noi oferim două invitații la acest seminar, de care am dori să se bucure studenți derutați, dar entuziaști. :) Imediat vă spunem cum puteți intra în posesia lor, dar ca să vă facem și mai curioși și mai dornici, vă oferim niște informații noi, din seria ”Știați că…”

75% dintre oameni își schimbă cariera de trei până la cinci ori în căutarea locului de muncă ce se potrivește cu personalitatea, pasiunile și interesele lor
80% dintre angajați își urăsc cariera
75% dintre studenți își schimbă specializarea de câteva ori în căutarea carierei potrivite
85% dintre absolvenții ajung să urmeze cariere care nu sunt compatibile cu ce au studiat
90% dintre elevii și studenții de astăzi nu își cunosc tipul de personalitate, interesele, valorile, pasiunile și în special modul în care să se pregătească pentru o carieră satisfăcătoare.

Oribil. ”80% dintre angajați își urăsc cariera” ! 80%!
Niște procente care sperăm să se modifice în anii ce urmează. Acest seminar este poate doar un mic început, dar de undeva tot trebuie să începem, nu?

Mai multe informații despre eveniment puteți afla pe site-ul Fitzuica.ro și tot acolo vă puteți și înscrie. Prețul seminarului este de 45 RON, sumă ce include notițele de curs și indicatorul de personalitate Myer – Briggs.

Dacă însă vreți să câștigați o invitație la eveniment, vă propunem două variante – ambele implică să lăsați un comentariu la acest articol, în care fie:
- vă exprimați părerea cu privire la cifrele de mai sus sau ne povestiți despre experiența voastră la capitolul job-carieră
- vă exprimați dorința de a participa la eveniment, în schimbul unui articol pe care îl veți scrie după și în care ne veți povesti cum a fost
Să folosiți o adresă de mail pe care o verificați, ca să vă pot contacta ulterior! :)

Mi-ar plăcea să vă înscrieți și pentru a doua variantă, pentru a putea beneficia și alți colegi de-ai voștri măcar de informații utile culese de la seminar, dacă tot nu vor avea parte și de atmosferă.
Câștigătorii vor fi aleși prin tragere la sorți, miercuri seara. O să filmez procesul de tragere la sorți, de dragul transparenței totale. :) De asemenea, o să vă rog să confirmați până joi dimineața.

Spor la comentat și multă baftă!

Extragerea:

Felicitări Liliana și Nicola!

Pentru că a fost un număr egal de înscrieri la ambele variante, am făcut o extragere comună. Am numerat toate comentariile, de la 1 la 12 și le-am amestecat bine. După cum o să vedeți în filmare am extras întâi biletele câștigătoare, iar apoi le-am desfăcut și pe celelalte, ca să vedeți că au fost toate numerele înscrise.

Îmi pare sincer rău că am avut doar două invitații.. Ceilalți participanți încă se mai pot înscrie pe site – pentru studenți, prețul este de 35 RON.
Oricum, chiar dacă nu reușiți să ajungeți, așa cum am promis, veți găsi aici pe blog un articol despre cum a fost și ce s-a discutat.

Vești bune de ultimă oră!

Am mai primit două invitații, așa că le-am acordat următorilor doi participanți extrași la tragerea la sorți: numerele 2 și 12 – adică Poli și Ina! Felicitări, fetelor!

Am preluat “microfonul” de la Oana și de astăzi încep să vă povestesc despre sesiunea a doua de conferințe de la Webstock ’09.

Aceasta a început cu prezentarea Bogdanei Butnar, de la MRM Worldwide, despre our personal room raiders. Dacă nu ați auzit încă de Room Raiders, trageți cu ochiul pe MTV. Conceptul central al prezentării s-a axat pe ideea că rețelele sociale sunt un spion în viețile noastre private pentru oricine se decide să-și însușească acest rol. Astfel, descrierele abstracte prin care ne reprezentăm social networks se pot evapora în fața definirii acestora ca un canal prin care se scurg informații despre viața noastră personală. Sigur, această perspectivă este una care exagerează importanța și impactul social media asupra vieții din offline, dar dacă acceptăm această premisă, putem face câteva observații interesante.

Sunt de acord cu Bogdana Butnar în privința faptului că update-urile noastre de pe Facebook, Twitter etc. sunt rezultatele unor impulsuri de moment și că acest lucru nu ne avantajează întotdeauna. Este un fapt de care trebuie să fim conștienți și pe care trebuie să încercăm să-l controlăm. Omul nepotrivit poate citi update-ul la momentul nepotrivit și putem ieși “șifonați” din toată această încurcătură. (Apropo de asta, check out Awful Facebook Status – găsit la recomandarea Bogdanei.)

De asemenea, nu putem nega că, prin intermediul rețelelor sociale, încercăm, într-o mai mare sau mai mică măsură, să modelăm imaginea pe care o proiectăm despre noi. E o tendință normală și nu e de condamnat, dar sigur că trebuie să ne ferim de excese. Nu trebui să ajungem să ne distorsionăm imaginea despre sine, pentru că, vrem sau nu, implicațiile asupra vieții publice și profesionale vor exista. Desigur, nu trebui să exagerăm nici puterea acestor efecte, ci, mai degrabă, trebuie să acționăm responsabil.

Ca oameni de comunicare, trebuie să fim chiar mai atenți, pentru că fiecare mișcare poate fi una de personal branding, atât de necesar carierei unui specialist în relații publice. Deși prezentarea Bogdanei Butnar a fost contestată, eu consider că unele dintre observațiile ei sunt demne de luat în seamnă și că trebuie să ținem cont de măsura în care ne expunem viața personală și gândurile în social media, unde nimic nu se va șterge din memorie. :)

Te invităm să citești și restul articolelor dedicate Webstock09:
Am văzut”¦ Webstock 2009
Webstock09 – Sesiunea I (part I)
Webstock09 ”“ S1P2
Webstock09 ”“ S1P3&P4
Webstock09 ”“ S2P2&P3
Webstock09 ”“ S2P4&P5
Webstock09 ”“ Workshop: Blogging

Articole asemănătoare:

1. Webstock09 – S1P2
2. Webstock09 – S2P2&P3
3. Webstock09 – S1P3&P4

Vorba multă, sărăcia omului, așa că am zis să n-o mai lungesc și măcar ultimele două prelegeri să reușesc să le comprim într-un singur articol. Cu greu, dar am reușit. Ultimii invitați ai primei sesiuni: Michael Koster de la Microsoft Corp. și Ștefan Tănase de la Kaspersky Lab. Dar să vă spun mai întâi ce m-a enervat…

M-a enervat că tot apăreau pe ecranul prezentărilor ferestre cu mesaje din Windows. Și evident în momentul în care pe scenă a urcat un reprezentant Microsoft (mai exact Todi Pruteanu) și a apărut iar o fereastră, în sală a început să se murmure „Microsoft…”. Știți voi, pe același ton cu „România…”. Numai că nu avea nicio vină Microsoftu’ de data asta. O sală întreagă plină de internauți și nimeni nu și-a dat seama că trebuia dezactivat bluetooth-ul de la laptopul pe care rulau prezentările? Sau erau toți ca mine și o spuneau doar în gând? Oricum, până la urmă cineva tot s-a prins, că ferestrele au încetat să mai pocnească pe ecran.

Și iată că apare pe scenă Michael Koster de la Microsoft Corp., a very nice german guy, with a funny accent and looking a little like Benny Hill. :D O prelegere foarte interesantă despre user experience și importanța acestui aspect în dezvoltarea oricărei aplicații web. Pentru că oamenii sunt „visual animals”, un bun design marchează diferențierea dintre produse cu aceeași utilitate.

Dacă experți în user experience ne-am putea considera toți, pentru că suntem la rândul nostru utilizatori și am avut parte de experiențe mai mult sau mai puțin plăcute în interacțiunea noastră cu produse din mediul online, pentru a atinge succesul la acest nivel, este imperios să ținem cont de următoarea rețetă:

User experience = functionality + beauty + affinity + story

Adică să meargă bine și ușor, să arate bine și să mă facă să simt ceva, astfel încât să-l recomand și altora.

La fel de important este să nu uiți faptul că important este să placă utilizatorului propriu-zis, nu ție. Regula de aur în orice zonă a comunicării: adaptează la publicul țintă!. „Listen to the user”.

„There is no such thing as <<no desig>>. It’s either good or bad design.”

Ce mi-a mai plăcut și merită comentat? Un slide cu un IPhone pe o prezentare Microsoft. Și pe fundal un reprezentant Microsoft susținând că Apple sunt foarte buni la capitolul user experience. Ce ziceți, care a fost mișcarea?

Ce nu mi-a plăcut? Că m-am trezit aplaudând singură la sfârșitul prezentării. A fost singura prezentare la care publicul a uitat să aplaude. Și nu, nu a fost deloc o proastă. Probabil că cei din sală erau încă „WTF” după slide-ul cu IPhone-ul.

Nu în ultimul rând, Ștefan Tănase de la Kaspersky Lab a venit să ne vorbească despre securitatea în mediul online. Nu numai că nu există securitate 100% dar, conform lui Ștefan, numărul de atacuri sociale s-a dublat în ultimii ani. Twitter, Facebook și alte rețele sociale au reprezentat o oportunitate de creștere a atacurilor pesonalizate – există șanse mai mare să dai click pe un link primit pe mail în care se face referire la un tweet pe care tocmai l-ai dat sau la un prieten pe care îl ai în listă.

Ce s-ar întâmpla dacă bit.ly ar fi spart? Ei bine, dar fiind faptul că este de departe cel mai folosit url shortning service… vă dați singuri seama de consecințe. Hai să folosim produsele autohtone, oameni buni! sp2.ro? :D

Mai multe, prin imagini – cazuri foarte interesante de altfel:

Te invităm să citești și restul articolelor dedicate Webstock09:
Am văzut”¦ Webstock 2009
Webstock09 – Sesiunea I (part I)
Webstock09 ”“ S1P2
Webstock09 ”“ Sesiunea a II-a (Part. I)
Webstock09 ”“ S2P2&P3
Webstock09 ”“ S2P4&P5
Webstock09 ”“ Workshop: Blogging

Articole asemănătoare:

1. Webstock09 – Sesiunea I (part I)
2. Webstock09 – S1P2
3. Webstock09 – Sesiunea a II-a (Part I)

Adinei Mădularea i-a urmat simpaticul Bob Rapp, de care v-am povestit puțin într-un articol anterior. Deși nu atât de plină de fond ca altele, prezentarea lui Bob a fost printre cele mai apreciate (dacă nu chiar cea mai apreciată) datorită formei în care a fost adusă în fața publicului. A reprezentat încă o dovadă de cât de important este să știi să-ți câștigi audiența. Și, ca orice american, a început cu un banc.

„As all that work in social media I’m used to wake up at noon”.
Și a mai continuat cu unul: „As most Americans you know, I speak a lot of different languages”. :))
Și apoi a dat-o mai în serios, susținând că „the problem in social media is that people don’t like to talk to people they don’t know, not even to say/ask their name”.

Așa că Bob s-a gândit să facă un mic experiment. Ne-a cerut să ne ridicăm, să ne întoarcem și să vorbim cu o persoană pe care nu o cunoaștem. Cum nu s-a ridicat nimeni, Bob a zis să ne ușureze sarcina și să ne ceară pur și simplu să facem cunoștință. Ei, de data asta, au fost totuși vreo 10 oameni care au dat mâna. Probabil unora li s-a părut o prostie sau o copilărie. Altora le-a fost lene. Dar unora chiar le-a fost târșă, mai ales în prima fază. Vă povestisem în articolul anterior de ceea ce eu am considerat că a fost tot un experiment realizat de Bob, înainte de începerea conferinței, când se plimba de la o masă la alta și intra în vorbă cu toată lumea. Da, toți au zis că Bob e un tip tare simpatic și i-au apreciat dezinvoltura și volubilitatea. Au apreciat faptul că a venit la ei la masă și s-a băgat în vorbă întrebându-i dacă nu vor o omletă. Și da, lui Bob i se pare a fi ceva normal, ceva ce ar trebui să reușim să facem toți. Dar sincer, oare cât de mult contează numele de pe etichetă? Bob de la Vodafone care vine și se bagă în seamă e considerat un băiat simpatic.

Dar Oana de la apPRentice.ro care vine și se bagă în seamă nu ar fi considerată o „băgătoare în seamă”? Și nici măcar nu era menționat apPRentice.ro pe badge-ul meu (nu că ar fi fost mare diferență), deci aș fi fost Oana-Raluca Brătilă care vine să te întrebe dacă nu cumva vrei o omletă. Sincer, ce ai fi zis? Sau nu aș fi fost eu. Ar fi fost X Y-ulescu, de care nu ai auzit în viața ta.
Și ca să evit o interpretare greșită a ceea ce vreau să afirm, nu neg în niciun caz calitățile pe care le deține Bob la nivel conversațional sau ca orator. Spun doar că în anumite contexte nu sunt singurele care contează.

Bob a continuat prin a sublinia importanța pe care au căpătat-o noile media, mai ales în raport cu vechile, ziarul ajungând să fie „that thing with words written on it”. Toate companiile mari au devenit interesate de fenomenul social media, dar este important de acceptat faptul că „with great power, comes great responsabilities”. Rețelele sociale nu reprezintă însă unelte numai pentru companiile mari, ci și pentru indivizi în sine, acestea putând fi folosite ca adevărate unelte de control – spre exemplu, de părinți care își urmăresc odraslele: really funny video – sau de presiune socială – ca în cazul acestei campanii inițiate de studenți (exemplele ar fi oricum multe și chiar vă rog să mai oferiți și voi). Un exemplu mai puțin fericit însă, pe care Bob a ținut să ni-l ofere, este cel al unei femei ucise de către soțul ei după ce și-a schimbat pe FB statusul din „married” în „single” – un articol complet puteți găsi aici. [ca o mică paranteză, FB a scos în august criteriul de căutare după „relationship status”, dorind să se diferențieze cât mai puternic de site-urile de tip matrimoniale - și inclusiv de Hi5 am putea spune -, dar și pentru a evita o serie de incidente comune în SUA. „If you-re looking to pick up random singles on the internet, Facebook is not going to provide you with the tools to do so. This should most definitely help Facebook avoid criminal cases like online pedophiles which have plagued sites like MySpace for some time now.”].

Susținând în finalul prelegerii necesitatea existenței unui cod de etică pentru Internet, Bob a sugerat și patru, porunci să le spunem, ale social media: fii sincer, nu te ascunde, nu face rău, fii prietenos cu oamenii pe care îi cunoști.

Și două imagini interesante din prezentarea lui Bob, pe care care le putem comenta ulterior împreună:

Te invităm să citești și restul articolelor dedicate Webstock09:
Am văzut”¦ Webstock 2009
Webstock09 – Sesiunea I (part I)
Webstock09 ”“ S1P3&P4
Webstock09 ”“ Sesiunea a II-a (Part. I)
Webstock09 ”“ S2P2&P3
Webstock09 ”“ S2P4&P5
Webstock09 ”“ Workshop: Blogging

Articole asemănătoare:

1. Webstock09 – Sesiunea I (part I)
2. Webstock09 – Sesiunea a II-a (Part I)
3. Webstock09 – S1P3&P4

Și iată-ne și cu desfășurătorul. Sesiunea I a Webstock 2009, îi are ca protagoniști pe Adina Mădularea de la Daedalus Millward Brown, pe Bob Rapp de la Vodafone UK, pe Michael Koster de la Microsoft Corp. și pe Ștefan Tănase de la Kaspersky Lab. Discutăm despre rețelele sociale din România, despre responsabilitate în social media, despre user experience și despre importanța protecției (da, până și în mediul virtual e nevoie…).

Așadar, prima care a luat cuvântul (după Manafu of course) a fost Alina Mădularea, venită din partea Daedalus Millward Brown. Alina ne-a prezentat o cercetare calitativă a social media în România, ce a avut ca scop aflarea motivațiilor și a așteptărilor pe care le au utilizatorii de la rețelele sociale pe care activează, dar și felul în care le văd pe celelalte. Informațiile rezultate în urma acestei cercetări s-au dorit a fi informații utile pentru companii și branduri. Este important de menționat faptul că cercetarea s-a desfășurat pe două terenuri, fiind pe de-o parte avute în vedere opiniile experților (și tare curioasă eram să aflu cine sunt acești experți – încă sunt) cu privire la actualele tendințe de la nivelul rețelelor sociale și, pe de altă parte, utilizatori activi (cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani) ai celor mai importante trei rețele sociale din România: Twitter, Facebook și Hi5.

Ce am aflat?

Se pare că utilizatorii de Twitter se așteaptă să găsească în acestă rețea: comunicare directă și cinstită, știri de ultimă oră și informații practice. Ei, și cu astea două m-a omorât. Mi-am adus aminte ce am pățit când mi-am făcut și eu cont (acum aproximativ o lună). Am dat add la cei pe care îi urmărea colega Andra, pentru că nu știam de unde să încep. După nici o oră deja mă enervau @piticu21, @arhi și @Mircea_Popescu, care ba parcă își puneau statusuri de mess în continuu, ba se conversau cu nu știu care alt @ despre ceva total în afara interesului public, ba (și ăsta se știe că e @arhi) trimiteau poze deocheate (ptiu!). Apoi mai anunță încă 5 @ ce au mâncat la prânz, mai urează încă 3 @ „noapte bună”, mai spune unu că e plictisit. În tot acest timp nimic care să aibă măcar un iz de informație practică. Eram ofticată, m-am apucat chiar să comentez pe un blog dezamăgirea mea, mă gândeam să șterg și contul. Câteva zile mai târziu anunțam și eu că plec pe nu-știu-unde, râdeam la link-urile lui @arhi și ajungeam la 30 de tweets. Te fură. Îl vrem într-un fel, dar ajungem să-l folosim total altfel. Dar desigur, depinde cine ești și ce vrei. Și în funcție de asta îți adaptezi și mesajele la publicul (în cazul acesta follower-ii) pe care îi ai. În cazul lui @arhi, probabil treaba merge și invers și se adaptează publicul la mesajele lui – pe sistemul rămâne cine vrea. Mulți e clar că-i dau add doar pentru că e „popular” sau pur și simplu din curiozitate, deci publicul larg ar fi destul de eterogen, dar cei care rămân, sunt clar uniți de faptul că le place umorul său specific. Ei bine, în cazul unui cont de companie/produs, nu mai este aceeași situație. De data asta, cei care dau add știu despre ce este vorba și au deja în cap ceea ce ar vrea să afle. Și da, în cazul acesta nu mai merge cu bălării. „Știri de ultimă oră și informații practice”, că altfel dăm unfollow.

Moving on, am mai aflat că în timp ce utilizatorii de Hi5 habar nu au ce e cu Twitterul, utilizatorii de FB sunt atenți la cei de Twitter, susținând că sunt persoane care au ceva inteligent de spus. Sunt ferm convinsă că această ultimă afirmație se bazează pe faptul că cei care au răspuns s-au gândit la „mai marii” Twitter-ului, nu în general la utilizatori de Twitter și oricum, reputația pe care o au chiar și aceștia se datorează în cea mai mare parte transferului reputației pe care o au fie în mediul offline, fie în mediul online, dar la nivel de bloggeri. Eu sunt curioasă câți își mențin părerea în momentul în care chiar intră în contact cu tweet-urile. Eu una, v-am spus, am fost dezamăgită.

Dar până una alta, vorbim de „așteptări”, iar așteptările acestea se pare că sunt și pe cât putem să profităm de ele, e bine să o facem.

Other facts:
- utilizatorii FB valorizează foarte mult intimitatea, drept pentru care este indicat să găsim un mod de a le deveni prieteni și nu de a ne băga pe gâtul lor (cum mi-a făcut mie Ileana Gavallet care m-a invitat să-i devin fan. WTF!).
- utilizatorii de Hi5, zice Alina Mădularea, îi admiră pe cei de FB. Citat de pe prezentare: Facebook users perceived by Hi5 users: „Facebook is for polished people! It is elitist” but your presence there requires certain standards that makes you behave in a stiff manner. Eu din afirmațiile astea nu înțeleg că i-ar admira, ci că i-ar vedea ca fiind snobi și cu un băț în fund :D. Dar fie, rămâne să interpreteze fiecare cum vrea.
- experții susțin că Hi5 e plin de cocalari. Wow, chiar sunt experțim experții ăștia! eu n-aș fi reușit să scot așa ceva în veci. :|
- utilizatorii de Twitter ar fi de acord cu experții – pe Hi5 sunt cocalari, pițipoance și oameni superficiali. Dragoș Panaitescu se ridică la sfârșitul prelegerii și întreabă câți din sală au și Twitter și Hi5. Parcă îți venea să spui „Oups, ce de cocalari ipocriți la Webstock!”. „Importante sunt percepțiile, nu statistica”, susține însă în final Alina Mădularea. Corect, a fost vorba de o cercetare calitativă.

Și iată și concluziile prezentării, în imagini (scuzați vă rog calitatea acestora):

Este important pentru brand-uri să știe unde se plaxează pe această axă a valorilor, precum și cui și cum să se adreseze.

Te invităm să citești și restul articolelor dedicate Webstock09:
Am văzut”¦ Webstock 2009
Webstock09 ”“ S1P2
Webstock09 ”“ S1P3&P4
Webstock09 ”“ Sesiunea a II-a (Part. I)
Webstock09 ”“ S2P2&P3
Webstock09 ”“ S2P4&P5
Webstock09 ”“ Workshop: Blogging

Articole asemănătoare:

1. Webstock09 – S1P2
2. Webstock09 – Sesiunea a II-a (Part I)
3. Webstock09 – S1P3&P4

Odată cu multiplicarea surselor de informație, s-ar putea crede că materialele primite de către jurnaliști de la specialiștii în relații publice sunt depășite. Mai mult, am auzit cu toții măcar un jurnalist plângându-se de numărul mare de comunicate de presă și materiale de presă pe care le primește, majoritatea fiindu-i inutile. Având în vedere toate aceste observații, ajungem la întrebarea: mai au nevoie jurnaliștii de PR-iști ca surse de informație?

În opinia mea, răspunsul este: da, au nevoie, iar motivarea acestui răspuns vine dintr-o serie de considerente. În primul rând, jurnaliștii își doresc exclusivitate asuprea unui subiect, iar o acțiune majoră a unei companii sau o schimbare la nivel de industrie poate constitui un subiect exploziv. În al doilea rând, în timpul unei perioade stagnante în ceea ce privește abundența știrilor, așa cum sunt ultimele luni ale verii de exemplu, comunicatele și materialele de presă pot prinde bine unui jurnalist și-l pot ajuta să-și construiască o poveste.

Să nu uităm că  relațiile în mass-media și în domeniul comunicării funcționează cel mai bine pe bază de recomandări, iar acest lucru este perfect valabil și în cazul relației dintre jurnalist și specialistul în relații publice. Atât jurnalistul, cât și PR-istul pot beneficia de expertiza profesională pentru a avansa în carieră și pentru a-și construi și consolida reputația. Acesta este și cuvântul cheie din conceptul de relații publice: relația. Relația este cea care determină orice interacțiune umană și, în consecință, orice acțiune umană. De aceea este important ca relația cu jurnaliștii să fie una alimentată de contribuții reciproce, de menținerea unei comunicări constante și de conceperea mesajelor în funcție de această relație.

Am ajuns să cred că există un anumit grad de interdependență între jurnaliști și specialiștii în relații publice, un tip de acord profesional care funcționează spre beneficiul ambelor părți. Problema însă pare să fie readusă la suprafață de multiplicarea continuă a surselor de informație. Voi ce credeți, mai au sau nu nevoie jurnaliștii de PR-iști?

PS: Dacă vreți să vă “codați” tweet-urile, aveți aici o chestie tare haioasă. :)

Sursa foto.

Articole asemănătoare:

1. Despre relația mea cu presa
2. Noua ecologie
3. Corectitudinea în lumea știrilor

Când am citit despre această campanie, m-am gândit imediat la cum ar fi dacă n-ar trebui să mai avem grijă la hoții de buzunare și, mai mult, ne-am trezi cu bani în plus în buzunar. Ideea campaniei mi se pare una foarte reușită. Cred că și vouă vi s-a întâmplat să găsiți bani în buzunarele de la pantalonii sau de la geaca pe care n-ați mai purtat-o de un an și știți, cu siguranță, aceea bucurie de moment. :D

Adevărul e că avem nevoie de gesturi mărunte care să arate că există oameni și chiar companii cărora le pasă și fac mai mult decât să planteze un copac și să se laude o lună cu asta.

Credeți că o campanie de comunicare reușită poate fi creată și din gesturi mărunte, din mici bucurii aduse publicului, cu alte cuvinte, din instrumente și tactici de comunicare fără caracter spectaculos? Eu cred că da, însă nu în societatea noastră, unde senzaționalul e cuvântul de ordine în aproape toate sferele societății. Poate fi o abordare diferită de toate celelalte companii care își asociază produsele cu fericirea supremă (o asociere exagerată și frapant consumeristă, în opinia mea).

PS: Aici puteți să vă faceți testul VALS (Values and Lifestyle), pentru a afla în ce categorie de public vă încadrați.

Sursa foto.

Articole asemănătoare:

1. Numele… cui?
2. Bucurește-te de povești :)
3. CSR vs. ECO